S-a încheiat proiectul “Şanse egale şi profesionalism!” 10 noiembrie, 2015 Citește tot Sprijin financiar pentru familiile pacienților răniți în clubul Colectiv 10 noiembrie, 2015 Citește tot Se fac demersuri pentru construcţia unui bloc tip ANL cu 30 de apartamente 10 noiembrie, 2015 Citește tot Poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Tămădău-Mare au prins şi reţinut pe un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Gurbăneşti, bănuit de furt din locuinţă. La data de 4 noiembrie 2015, în continuarea probatoriului administrat într-un dosar penal privind furtul, în cursul lunii octombrie a acestui an, a unor bunuri electronice dintr-o locuinţă de pe raza satului Coțofanca, din comuna Gurbănești, aparţinând unei persoane din Bucureşti, poliţiştii au identificat pe un bărbat suspectat de comiterea faptei, faţă de care au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore. G. Marin, în vârstă de 61 de ani, comuna Gurbănești, ar fi pătruns în imobilul nelocuit, de unde ar fi sustras obiecte electronice, în valoare de 500 de lei. Acesta a fost prezentat ieri Judecătoriei Lehliu-Gară, cu propunerea de arestare preventivă. Pentru siguranţa locuinţei dumneavoastră, respectaţi recomandările poliţiştilor: nu permiteţi accesul în locuinţă şi nu furnizaţi informaţii despre vecinii dumneavoastră persoanelor necunoscute care pretind că reprezintă diverse instituţii sau oferă diverse servicii, nu faceţi cunoscut, prin postarea de reţelele de socializare sau prin alte mijloace, a locului unde păstraţi valorile şi nu vă lăudaţi cu cantitatea şi calitatea lor, nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii, nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine pe care le întâlniţi în apropierea locuinţei dumneavostră pe cine caută, sprijiniţi-vă vecinii atunci când aceştia vă solicită, în scopul reţinerii unor persoane suspecte care opun rezistenţă, iar dacă sunteţi victimă a furturilor din locuinţă, sesizaţi poliţia şi nu atingeţi sau mişcaţi de la locul lor lucrurile din imobil şi, pe cât posibil, interziceţi accesul altor persoane în câmpul infracţional, pentru a nu distruge mijloace de probă! 06 noiembrie, 2015 Citește tot Salarii mai mari pentru personalul din educație începând cu 1 decembrie 06 noiembrie, 2015 Citește tot Irina are nevoie de ajutorul nostru! 06 noiembrie, 2015 Citește tot Călărășenii, solidari cu victimele din Colectiv 04 noiembrie, 2015 Citește tot Ministerul acordă bani unităţilor de învăţământ care au obţinut certificatul de „Şcoală Europeană” 04 noiembrie, 2015 Citește tot Sportivii de la CS Seijitsu Călăraşi au câştigat 78 de medalii, dintre care 23 de aur, la Cupa Seijitsu 04 noiembrie, 2015 Citește tot Poliţiştii au aplicat 333 de sancţiuni în trei zile 03 noiembrie, 2015 Citește tot 13 persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani au fost arestate preventiv 03 noiembrie, 2015 Citește tot Apel de solidaritate la Călăraşi pentru răniţii de la Clubul Colectiv 03 noiembrie, 2015 Citește tot Senatorul Iulian Dumitrescu este interesat să preia conducerea Consiliului Judeţean 02 noiembrie, 2015 Citește tot Atenţie! Se opreşte apa! 02 noiembrie, 2015 Citește tot Consilierii locali au aprobat Strategia de dezvoltare locală integrată Dunărea Călărăşeană 02 noiembrie, 2015 Citește tot Atenţie! Se opreşte apa 30 octombrie, 2015 Citește tot Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi se va numi „Dr. Pompei Samarian” 30 octombrie, 2015 Citește tot Şase persoane, pe lista PNL pentru fotoliul de primar al municipiului Călăraşi 30 octombrie, 2015 Citește tot Consiliul Judeţean a demarat demersurile pentru preluarea clădirii Prefecturii 30 octombrie, 2015 Citește tot Peste 820 de elevi vor primi în acest an bursa socială “Bani de liceu” 30 octombrie, 2015 Citește tot Încălcarea regulamentului de circulaţie a fost sancţionată în cadrul unei ample acţiuni a poliţiştilor rutieri călărăşeni 30 octombrie, 2015 Citește tot Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă 30 octombrie, 2015 Citește tot Elevii călărăşeni, locul I la Concursul Naţional Şcolar de Trântă 29 octombrie, 2015 Citește tot Prefectul a atacat Hotărârea Consiliului Judeţean privind repartizarea sumelor pentru situaţii de urgenţă 29 octombrie, 2015 Citește tot PNL: Manea şi Căpraru intră în cursa pentru Primăria Olteniţa 29 octombrie, 2015 Citește tot Siguranţa în trafic, în atenţia poliţiştilor rutieri călărăşeni 29 octombrie, 2015 Citește tot A fost publicat calendarul tezelor semestriale din anul şcolar 2015 - 2016 29 octombrie, 2015 Citește tot Şase autospeciale noi au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi 29 octombrie, 2015 Citește tot Primăria Călăraşi a transmis 13 adrese pentru remedierea neregulilor constatate în derularea lucrărilor în CL8 28 octombrie, 2015 Citește tot S-au finalizat lucrările la Adăpostul de noapte pentru oamenii străzii 28 octombrie, 2015 Citește tot 1 … 1.008 1.009 1.010 1.011 1.012 1.013 1.014 1.015