Apa potabilă va fi oprită, în municipiul Călăraşi, în noaptea de luni spre marţi, ora 00:00, până marţi, 3 noiembrie, ora 21:00. Conform informaţiilor transmise de către reprezentanţii Ecoaqua S.A., Sucursala Călăraşi, se întrerupe distribuirea apei potabile, în vederea realizării de către Hidroconstrucţia S.A. a unor lucrări din cadrul Programul CL 8 – POS Mediu (echiparea căminelor de monitorizare CM1, CM2, CM3, CM6, CM8 şi CM11). „Vă rugăm să vă asiguraţi rezerva de apă potabilă necesară. Vă cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Ecoaqua. Directorul Ecoaqua S.A., Cezar Neagu, ne-a declarat că apa potabilă va fi oprită în noaptea de luni spre marţi. „Până marţi dimineaţă avem timp să golim reţeaua de apă, iar marţi, toată ziua, se va lucra la montarea vanelor din căminele de monitorizare. Noi sperăm să terminăm mai devreme de ora 21:00”, a precizat Cezar Neagu. Apa potabilă va fi oprită în municipiul Călăraşi, timp de aproape 24 de ore. În cadrul Proiectului CL8 – „Extinderea şi reabilitarea reţelei de distribuţie şi a sistemului de canalizare inclusiv staţii de pompare apă uzată, în Călăraşi” vor fi demarate lucrări de înlocuire şi extindere a reţelei de distribuţie apă pe o suprafaţă de aproximativ 23 de kilometri şi a reţelei de canalizare pe o suprafaţă de aproximativ 24 de kilometri. De asemenea, se vor construi două staţii de pompare ape uzate menajere şi se vor reabilita cele două staţii de pompare ape uzate existente. Vor fi achiziţionate autoutilitare combinate pentru curăţare canale, autolaborator CCTV, autovidanjă şi apometre.