Prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, a atacat, în contencios administrativ, Hotărârea Consiliului Judeţean prin care erau repartizate sume din fondul de rezervă unităţilor administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate. Hotărârea a fost atacată în urmă cu o săptămână în contencios administrativ, urmând ca aceasta să fie judecată. Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu George Filipescu a declarat: “Este prima hotărâre pe care o atacă de când lucrăm împreună, în ultimii trei ani şi ceva. Aşteptăm să se judece. Dacă o revoc, înseamnă că am greşit, iar noi nu am greşit. Suma alocată şi poziţiile respective sunt blocate. Suma se va întoarce la noi abia după proces, în fondul de rezervă, şi poate fi realocată pe alte obiective”. Cei care au de suferit în urma acestei decizii sunt primarii care nu mai au bani pentru continuarea unor lucrări. “Marea supărare este a primarilor, care cu aceste sume chiar puteau închide unele proiecte cu fonduri europene. Este foarte posibil ca şi primăriile Roseţi, Olteniţa sau Ştefan cel Mare să dea banii pe proiecte înapoi”, a precizat Filipescu. Sunt cinci localităţi din judeţ care şi-au depus documentaţia şi au apucat să primească banii de la Consiliul Judeţean, până ce hotărârea a fost atacată de prefectul judeţului Călăraşi. “Nu contează că erau primari PNL sau din alt partid. Contează că s-a aprobat pentru toţi primarii care au depus documentele. Marea cauză a fost primarul de la Fundeni, care a fost lăsat pentru tranşa a doua, pentru că a venit cu hârtia în ziua aia”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean. În şedinţa extraordinară din data de 17 septembrie a.c., consilierii judeţeni au aprobat acordarea de ajutoare din fondul de rezervă pentru 19 primării. Suma alocată era de 3.596.000 de lei.