Stimulente financiare pentru educaţia copiilor proveniţi din familii defavorizate

Guvernul a modificat și completat normele privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor proveniți din familii defavorizate și procedura de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță, ca urmare a modificărilor aduse articolului 2 din Legea nr. 248/2015, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 14/11 mai 2016.

 

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului a eliminat restricțiile referitoare la vârsta participanților, care limitau accesul în program atât al copiilor sub vârsta de 3 ani, cât și al celor peste 6 ani care urmează această formă de învățământ sau al copiilor cu dizabilități și/sau dificultăți de învățare care pot continua procesul educațional în învățământul preșcolar până la împlinirea vârstei de 8 ani. Astfel, prin Hotărârea de guvern, au fost actualizate normele metodologice prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 15/2016, fiind clarificate condițiile de aplicare a Programului „Fiecare Copil în Grădiniță” și inserate o serie de măsuri de simplificare a procedurilor administrative aferente. În ceea ce privește condițiile de aplicare, actul normativ prevede extinderea perioadei de acordare a stimulentului educațional, incluzând perioada vacanțelor intra și inter-semestriale și a zilelor libere legale, precum și intervalul “Săptămânii Altfel”. În scopul clarificării unor aspecte reglementate insuficient până acum, hotărârea executivului conține și alte modificări, principalele fiind: acordarea dreptului la stimulent educațional sub forma tichetelor sociale de grădiniță se va realiza prin emiterea unei dispoziții scrise a primarului pentru toată perioada de acordare a acestui drept; cererea de solicitare a stimulentului va putea fi depusă oricând, pe tot parcursul anului școlar; cheltuielile cu tipărirea tichetelor sociale pentru grădiniță vor fi asigurate din bugetul local; verificarea prezenței se va realiza inopinat de către conducătorul unității de învățământ și asistentul social sau de personalul desemnat din cadrul primăriei, tot o dată pe lună; în cazul absențelor determinate de situații excepționale, cadrul didactic va analiza situația și va face propuneri justificate conducătorului unității de învățământ privind aprobarea acestora, pe care conducătorul le va comunica, ulterior, primarului; completarea procedurii aplicabile în cazul soților despărțiți în fapt sau în cazul în care solicitanții au reședința în altă localitate decât cea în care locuiesc efectiv, beneficiind de aceleași drepturi îndeplinirea anumitor condiții. Pentru simplificarea procedurilor administrative, documentele necesare înscrierii în program nu vor mai fi prezentate în copie autentificată, ci în copie simplă. Mai mult, este eliminată etapa de suspendare a dreptului la stimulent, acesta fiind acordat sau retras, după caz. Hotărârea de guvern are rolul de a asigura coerența și uniformitatea de aplicare și interpretare a reglementărilor privind acordarea stimulentelor educaționale. Totodată, este facilitat accesul unui număr cât mai mare de copii la educație, contribuind activ la lupta împotriva sărăciei și excluziunii sociale, asumată inclusiv în Pachetul național anti-sărăcie elaborat de guvern. Ca efecte conexe, este redusă rata abandonului școlar și a infracționalității, copiii eligibili pentru program având șanse mai ridicate de a parcurge cât mai mulți ani în sistemul de învățământ.