Ieri, 23 martie, începând cu ora 11:00, Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014 – 2020, a organizat un seminar de informare privind oportunităţile de finanţare din Prioritatea de investiții 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”.
În deschiderea evenimentului, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, a declarat următoarele: „Întâlnirea de astăzi, pe care o aşteptam demult, este practic primul seminar de informare pe care îl desfăşurăm cu date certe, acum, după lansarea celor dintâi linii de finanţare din cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. Este vorba despre Axa 6, prioritatea de investiţii destinată infrastructurii de transport rutier, prin care regiunii noastre i-au fost alocate fonduri nerambursabile de peste 125 de milioane de euro. Pentru această linie de finanţare, dumneavoastră – unităţile administrativ-teritoriale din Sud Muntenia – în calitate de solicitanţi eligibili, aţi propus o listă de proiecte prioritare, pe care, ulterior, Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia le-a aprobat în luna februarie. Acestea vizează trei trasee, ce totalizează aproximativ 350 de kilometri lungime şi însumează aproximativ 150 de milioane de euro. Prioritizarea s-a făcut ţinând cont de legăturile la magistrala de transport TEN-T şi, de asemenea, de Master Planul General de Transport al României. Proiectele vor putea fi depuse odată cu deschiderea apelului, care de această dată este non-competitiv, începând cu data de 16 mai până în data de 16 noiembrie a.c.”.
Spre deosebire de precedenta perioadă de programare, 2007 – 2013, prin care au mai fost finanțate investițiile locale și regionale în dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, Prioritatea de investiții 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale” din POR 2014 – 2020 va finanța: modernizarea și reabilitarea reţelei de drumuri judeţene (inclusiv poduri și podețe, acces la proprietăți – aflate în domeniul public), care asigură conectivitatea, directă sau indirectă, cu rețeaua TEN-T; construirea unor noi segmente de drum județean pentru conectarea la autostrăzi sau drumuri expres; construirea/modernizarea variantelor ocolitoare cu statut de drum judeţean, ce vor face parte din drumul județean respectiv, construirea/realizarea de sensuri giratorii și alte elemente pentru creșterea siguranței circulației; construirea/modernizarea/reabilitarea de pasaje/noduri rutiere (doar pentru asigurarea conectivității directe la autostrăzi TEN-T a drumurilor județene) şi construirea pasarelelor pietonale. Alocarea financiară la nivelul regiunii Sud Muntenia pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor județene și crearea de legături cu rețeaua de transport europeană este de peste 125 milioane de euro (fonduri FEDR şi de la bugetul de stat).