S-a deschis sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, la Muzeul Dunării de Jos

Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Călăraşi a găzduit ieri, 28 septembrie, deschiderea celei de-a XVI-a ediţii a sesiunii internaţionale de comunicări ştiinţifice, intitulată „Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Orient şi Occident”, unde au participat preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă şi Marian Dinulescu. De asemenea, au fost prezente şi personalităţi din domeniul arheologiei preistorice şi istoriei clasice din România şi Bulgaria. Evenimentul este organizat de Muzeul Dunării de Jos şi se desfăşoară până pe data de 30 septembrie 2016 inclusiv. În acest an manifestarea este dedicată uneia dintre cele mai importante personalităţi ale arheologiei româneşti, Silvia Marinescu-Bîlcu, în vârstă de 80 de ani, şi aniversării a 65 ani de muzeografie călărăşeană. Cu această ocazie, ieri, a fost vernisată o expoziţie dedicată personalității lui Niţă Anghelescu (arheolog, istoric, pictor), ctitorul Muzeului Regional Călăraşi (1951). Totodată, în prima zi a sesiunii de comunicări ştiinţifice a avut loc o lansare de carte, fiind prezentat ultimul volum al anuarului Muzeului Dunării de Jos, Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Volumul, a cărui editare s-a reușit cu sprijinul Consiliului Judeţean Călărași, cuprinde studii și articole referitoare la cercetările din zona Dunării de Jos corespunzând Bulgariei și României și este împărțit în două secțiuni, una de numismatică și alta de istorie.

Lucrările sesiunii se desfăşoară pe două secţiuni: “Dunărea de Jos între Balcani şi Carpaţi. Identităţi şi contacte culturale” şi “Oraşele dunărene ca centre comerciale şi militare: instalaţii portuare, fortificații, poduri, drumuri în lumea greco-romană”. Comunicările se vor concentra pe cercetarea din zona Dunării de Jos în domeniul preistoriei, antichităţii, Bizanţului şi Evului Mediu, numismaticii și etnografiei, iar acestea vor fi susţinute de profesori universitari, cercetători, muzeografi, istorici, numismați din Bulgaria (Muzeul Național de Istorie şi Arheologie Varna, Muzeul Regional de Istorie Silistra, Universitatea Veliko Târnovo, Muzeul Regional Veliko Târnovo, Muzeul Regional de Istorie Ruse), România (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti, Institutul de Studii Sud – Est Europene, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Institutul de Cercetări Ecomuzeale Tulcea, Muzeul Brăilei, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa, Muzeul Judeţean Teleorman, Muzeul Judeţean Ialomiţa, Muzeul Municipiului Bucureşti, Banca Naţională Bucureşti, Muzeul Regiunii Porţile de Fier Drobeta-Turnu Severin, Muzeul Naţional al Agriculturii Slobozia, Muzeul Brukenthal Sibiu, Universitatea Valahia Târgoviște, Muzeul Unirii Alba Iulia, Universitatea Timișoara).