Rezultatul alegerilor parlamentare a fost unul neaşteptat pentru judeţul Călăraşi. Astfel, Partidul Social Democrat (PSD) a câştigat detaşat alegerile parlamentare, reuşind să obţină 52%, în vreme ce Partidul Naţional Liberal (PNL) a obţinut doar 29%. Scorul a fost unul surprinzător pentru liberalii călărăşeni, conduşi de Răducu George Filipescu, pentru că timp de 12 ani niciodată nu au fost învinşi la alegerile parlamentare. Mai mult decât atât, social – democraţii sunt bucuroşi de victoria obţinută, existând posibilitatea de a avea şi al doilea post de senator la Călăraşi. PSD a reuşit să obţină o victorie zdrobitoare la Călăraşi, câştigând detaşat alegerile parlamentare, un scor neaştepat pentru liberalii călărăşeni. Partidul Social Democrat a obținut un mandat de senator (Roxana Natalia Pațurcă) și două de deputat (Eugen Nicolicea și Iulian Iacomi), având chiar şansa de a obţine, prin redistribuire, şi al doilea mandat de senator (Marius Dulce) sau al treilea mandat de deputat (Sorinel Vrăjitoru). Având în vedere că la PNL, votul primit la Senat este sub 35%, mandatul urmează să fie luat prin redistribuire de președintele Organizației Județene, Răducu Filipescu. Partidul Naţional Liberal a obţinut mandatul plin de deputat (Cătălin Predoiu), urmând să fie stabilit, tot prin redistribuire, al doilea mandat de deputat (Raluca Surdu). La Camera Deputaților, rezulatele sunt următoarele: PSD – 52,73% (47.938 de voturi); PNL – 29,68% (26.985 de voturi); ALDE – 4,13% (3.762 de voturi); USR – 3,53% (3.216 voturi); PMP – 3,06% (2.788 de voturi); PRU – 1,84% (1.678 de voturi); candidat independent Elena Nicolache – 1,05% (957 de voturi). La Senat, rezultaele sunt: PSD – 52,54% (47.391 de voturi); PNL – 29,59% (26.688 de voturi); ALDE – 4,38% (3.958 de voturi); USR – 3,62% (3.272 de voturi); PMP – 3,66% (3.306 voturi); PRU – 2,10 (1.899 de voturi); candidat independent Aurel Niculae – 1,32% (1.192 de voturi). Deşi de-a lungul timpului a avut rezultate foarte bune în localităţi precum Borcea, Modelu, Dragalina, Dor Mărunt, Ștefan-Vodă, Chirnogi, la alegerile de duminică, 11 decembrie, PNL a obţinut mai puţine voturi faţă de PSD în aceste comune. Mai mult decât atât, orașele și municipiile au fost câştigate tot de Partidul Social Democrat. În municipiul Călărași, PNL a pierdut la o diferență de scor zdrobitoare în fața PSD, obţinând 20%, comparativ cu Partidul Social Democrat, care a obţinut 50%. Având în vedere scorul obţinut, pesediştii călărăşeni sunt extrem de bucuroşi de rezultatul care a făcut ca judeţul nostru să-şi schimbe culoarea, după 12 ani, din galben în roşu. „Suntem foarte bucuroşi, consider că este o încununare a muncii noastre, a tuturor, atât a candidaţilor, cât şi a mea şi, nu în ultimul rând, a domnilor primari şi a preşedinţilor de organizaţie, pe care îi felicit cu această ocazie pentru munca depusă. Le mulţumesc atât lor, cât şi oamenilor care ne-au acordat încrederea necesară şi ne-au făcut într-adevăr să îndrăznim să credem în România, într-o Românie condusă de oameni tineri, muncitori şi ambiţioşi. Există şansa de a obţine încă un post de senator, având în vedere scorul foarte slab al Partidului Naţional Liberal şi vreau să vă spun că dacă există o mică şansă, să ştiţi că mă voi lupta pentru ea, atât în ceea ce priveşte mandatul de senator, cât şi în ceea ce priveşte mandatul de deputat pentru că şi Sorinel Vrăjitoru are o şansă mică de a intra în Parlament”, ne-a declarat Ciprian Pandea, preşedintele PSD Călăraşi.