Primarul comunei Nicolae Bălcescu, Constantin Giurea şi-a depus candidatura pentru cel de-al şaselea mandat. În momentul în care a preluat primul mandat de primar, a fost nevoit să pornească de la zero cu investiţile care au dus în prezent la dezvoltarea comunei. “Sunt primar din anul 1996. La vremea respectivă mi-am depus candidatura pentru Primăria Comunei Nicolae Bălcescu din funcţia de director al Agromec Săruleşti. În comună, până în anul 1996 nu se realizaze absolut nimic şi foarte mulţi oameni mi-au solicitat să îmi depun candidatura pentru funcţia de primar. Nu existau drumuri pietruite, nu exista asfalt, iluminatul era aproape inexistent. Când am venit la primărie existau doar trei telefoane cu manivelă. Iluminatul stradal era format din 10 becuri atârnate pe nişte fasunguri vechi de pe vremea lui Ceauşescu”, a precizat primarul, Constantin Giurea.
Drumuri asfaltate. Nu există drum inpracticabil în Nicolae Bălcescu
Din anul 1996 au început investiţiile în comuna Nicolae Bălcescu. Tot atunci a fost accesat şi primul proiect cu fonduri de la Guvern. “Am început din anul 1996 să achiziţionăm şi să montăm lămpi, apoi am schimbat cablurile, iar acum un an, cu fonduri primite de la bugetul cetralizat am realizat iluminatul public în toată comuna Nicolae Bălcescu. De asemenea, după câştigarea primului mandat de primar, în anul 1996, am reuşit să accesez primul proiect FRDS. Cu fondurile câştigate din acest proiect am pietruit 4 km de drum la Fântâna Doamnei şi la Paicu. Apoi, în perioada 1999 – 2000 am câştigat, printre cele 20 de localităţi, încă un proiect FRDS şi am mai pietruit încă 12 km de drumuri. Aceste drumuri au fost alese, prin chestionare, de către cetăţeni. La finele lucrărilor am realizat că trebuie să facem o nouă investiţie pentru a creea legături între drumurile asfaltate prin FRDS. Cu bani din bugetul local am reuşit să fac legătura între aceste drumuri. La această oră, localitatea Nicolae Bălcescu nu are niciun drum inpracticabil”, a mai spus primarul. Nu exista niciun fel de asfalt de la intrare din Lehliu sat până la intrarea în comuna Nicolae Bălcescu. Cu bani de la Consiliul Judeţean Călăraşi s-a reuşit finalizarea lucrărilor de asflatare la drumul care face legătura dintre cele două localităţi.
Realizări în mandatul 2012-2016
Primarul Constantin Giurea spune că în mandatele sale a acţionat în general pentru creşterea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor prin îmbunătăţirea infrastructurii şi nu numai, iar în acest sens a implementat proiecte, dintre care cele mai importante sunt:
Pietruirea a 2 km de străzi şi reabilitarea a 3 km de străzi pietruite în satul Nicolae Bălcescu şi Fântăna Doamnei. Lucrările au fost efectuate cu fonduri din bugetul local.
Anveloparea sediului primăriei în vederea reducerii cheltuielilor cu încălzirea. Investiţia a fost făcută în urmă cu un an.
Reabilitarea sistemului de iluminat public în satul Nicolae Bălcescu. Sistemul de iluminat era învechit, iar în urmă cu câţiva ani a obţinut finanţare de aproape un 100.000 de lei şi a realizat sistemul de iluminat în satul Nicolae Bălcescu.
Locuri de casă pentru tineri
Atribuirea de locuri pentru casă tinerilor conform prevederilor Legii nr.15/2003. “Cu aprobarea Consiliului Local al comunei Nicolae Bălcescu avem 7 hectare de teren scoase din circuit pentru atribuirea unor loturi de teren pentru construirea de case. Până în momentul de faţă am atribuit peste 60 de loturi de teren. O parte dintre tinerii şi-au ridicat deja casele”, a precizat primarul.
Extinderea Şcolii Generale din satul Nicolae Bălcescu
Extinderea Şcolii Generale din satul Nicolae Bălcescu cu grup sanitar şi împrejmuirea curţii unităţii de învăţământ. Şcoala nu îndeplinea condiţiile pentru a primi autorizaţia sanitară de funcţionare, iar autorităţile au fost nevoite să facă un grup sanitar care să respecte normele în vigoare. Investiţia a a fost în valoare de aproximativ 160.000 de lei. De asemenea, în anul 2007 au fost derulate lucrări de reabilitare la acoperişul Şcolii de la Nicolae Bălcescu cu suma de 100.000 de lei.
Localitatea este monitorizată cu camere video
Monitorizarea localităţii prin montarea unui sistem video pentru sporirea gradului de securitate al locuitorilor comunei. Cetăţenii erau nemulţumiţi de furturile înregistrate pe raza comunei. “Neavând posibilitatea de a angaja personal la Poliţia Locală, am asamblat cinci camere de luat vederi în toată localitatea. Camere sunt monitorizate prin internet de o firmă care are cablul de fibră optică astfel încât în orice moment se vede fiecare intersecţie. De asemenea, sediul Primăriei este monitorizat cu camere de supraveghere şi sistem de alarmă”, a adăugat primarul Giurea.
Biblioteca a fost mutată în sediul primăriei
Mutarea bibliotecii în sediul primăriei. Biblioteca funcţiona într-o cameră, în condiţii inproprii. A fost identificat un spaţiu potrivit în sediul Primăriei şi acolo s-a mutat Biblioteca. În fostul sediul, urmează să se înfiinţeze un Centru pentru Informarea Cetăţenilor. Fostul sediu poate fi transformat uşor într-un Centru de Informare fiind deja dotat cu calculatoare şi conectat la internet.
Alimentarea cu apă/ Este nevoie de încă un puţ forat
Alimentarea cu apă s-a făcut în baza studiului de fezabilitate. Este necesară forarea pentru încă un puţ, pentru că cel existent nu mai face faţă volumului mare de solicitări. În prezent din cele 700 de gospodării, 220 sunt branşate la reţeaua de alimentare cu apă.
“Comuna nostră este o comună cu oameni muncitori, o comună care merită să se dezvolte din ce în ce mai mult. Pentru atingerea acestui scop, mi-am stabilit pe care urmează să le realizez în mandatul de primar 2016-2020, obiective generate de necesitatea unui trai mai bun pentru toţi cetăţenii”, a declarat primarul comunei Nicolae Bălcescu, Constantin Giurea.
Obiectivele pentru mandatul 2016 – 2020
Asfaltarea a circa 4 km de drumuri comunale în satele Nicolae Bălcescu şi Fântâna Doamnei;
Continuarea atribuirii de locuri pentru casă tinerilor conform Legii nr.15/2003;
Crearea de facilităţi în zona locurilor de casă atribuite în satul Nicolae Bălcescu în ceea ce priveşte infrastructura şi alimentarea cu energie electrică;
Amenajarea spaţiului local al fostei biblioteci pentru crearea unui Centru de Informare pentru Cetăţeni;
Amenajarea sistemului de canalizare în satul Nicolae Bălcescu;
Extindere Şcoală Generală cu două săli necesare procesului de învăţământ.
Înfiinţarea unui stadion pentru tineri. Investiţia poate fi făcută cu fonduri din bigetul local întrucât, în prezent, avem la fondul de rulment al primăriei sumă de 500.000 lei.