Un şofer călărăşean a căzut cu maşina într-o groapă nesemnalizată corespunzător pe strada Progresul. În zonă, SC Hidroconstrucţia S.A. derulează lucrări de extindere a reţelei de apă. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Călăraşi au depistat, în noaptea de 16 decembrie, pe strada Progresul, din municipiul Călăraşi, pe Valentin B., în vârstă de 46 de ani, din localitate, care, în timp ce conducea un autoturism, a intrat cu acesta într-o groapă nesemnalizată situată pe partea carosabilă. În cauză s-a întocmit dosar pentru săvârșirea de către conducătorul auto a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și pentru executantul lucrării pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor corespunzătoare pentru semnalizarea lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident rutier. Poliţiştii desfăşoară, în continuare, activităţi pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
A căzut cu maşina într-o groapă nesemnalizată corespunzător (foto: actualitateadecalarasi.ro)