Ieri, 5 octombrie, în peste 200 de ţări din întreaga lume s-a sărbătorit Ziua Mondială a Educaţiei. Astfel, Casa Corpului Didactic (CCD) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Călăraşi au organizat o acţiune menită să marcheze această zi. Evenimenul s-a desfăşurat, începând cu ora 09:00, în sala de şedinţe a ISJ.
UNESCO a inaugurat în 1994, prima zi mondială a educatorilor, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. De atunci, această zi se sărbătoreşte în fiecare an, pe 5 octombrie, în peste 200 de ţări. Ziua Mondială a Educaţiei a fost marcată ieri şi la Călăraşi. Astfel, la ora 09:00, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi CCD Călăraşi au organizat o manifestare dedicată acestei zile. Într-un cadru festiv, elevii de la nouă unităţi de învăţământ au susţinut mai multe momente artistice care au cuprins dansuri, cântece şi poezii. La activitate au participat reprezentanţi ai ISJ Călăraşi, George Iacob, prefectul judeţului Călăraşi, reprezentanţi ai Casei Corpului Didactic, profesori, elevi şi părinţi. “Astăzi, la nivel mondial, în toate ţările europene şi în multe alte ţări de pe Pământ, profesorii şi rodul activităţii lor, elevii, sunt prinşi într-un sistem larg de educaţie aniversar. Este ziua în care lumea se gândeşte la viitorul ei pentru că, într-adevăr, fără educaţie această planetă nu are viitor. Pe băncile şcolii, acolo unde începe educaţia, şi aici mă refer şi la educaţia timpurie şi la grădiniţe, acolo unde copiii noştri şi noi, la rândul nostru, am deprins pentru prima dată tainele cunoaşterii şi le vom avea până la adânci bătrâneţe, pentru că vorbim astăz,i în societăţile civilizate, de o educaţie permanentă unde omul învaţă în fiecare zi. Omul este nevoit să înveţe pentru că societatea de astăzi se schimbă de la o zi la alta. Suntem contemporanii unei epoci în care informaţia circulă cu mare viteză de la un capăt al celălalt al lumii. Noi trebuie să fim pregătiţi întotdeauna să fructificăm aceste informaţii. Vreau să-i felicit pe organizatori, Casa Corpului Didactic şi pe colegii mei de la inspectorat, şi îmi pare rău că nu avem o sală mai încăpătoare în care colegii şi elevii noştri să se poată bucura de această zi alături de noi, cei care trudim zi de zi în spiritul educaţiei. Vă felicit încă o dată”, a declarat inspectorul şcolar general Constantin Tudor. Astfel, la eveniment au participat elevii din cadrul Şcolilor Gimnaziale: „Tudor Vladimirescu”, „Mircea Vodă”, „Mihai Viteazul”, „Nicolae Titulescu”, „Constantin Brâncoveanu”; şi „Carol I”, de la Palatul Copiilor, de la Colegiul Economic şi de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“. Alături de elevi s-a aflat Cosmin Andrian, micul artist care a participat la numeroase concursuri, festivaluri şi emisiuni. Acesta a cântat mai multe melodii spre încântarea celor prezenţi.