Traseele Lehliu Gară – Ileana – Solacol și Lehliu Gară – Ștefănești – Arțari vor fi scoase din nou la licitaţie

Consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei extraordinare din data de 14 decembrie a.c., Proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 167/2013 privind atribuirea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate și a licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate, pe traseele  cuprinse în programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean al judeţului Călăraşi pentru perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iunie 2019. Consiliul Judeţean Călăraşi a fost înştiinţat de Autoritatea Rutieră Române – Agenția Teritorială Călărași că pentru traseele Lehliu Gără – Ileana – Solacol și Lehliu Gară – Ștefănești – Arțari, operatorul de transport New Champions Line S.R.L., câștigător al licitației electronice din data de 20 august 2015, nu a solicitat în termenul legal eliberarea licențelor de traseu, aceste trasee au fost scoase din nou la licitație. În acest sens, Consiliului Judeţean Călăraşi i-a fost înaintată propunerea Comisiei paritare, pentru atribuirea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate și a licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate, pentru traseele Lehliu Gară – Ileana – Solacolu și Lehliu Gară – Ștefănești – Arțari, cuprinse în programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean al judeţului Călăraşi pentru perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iunie 2019. De asemenea, același operator de transport a renunțat la cursele de pe traseul Lehliu Gară – Gurbănești. Fiind întrunite toate condiţiile impuse de legislaţia în vigoare, în ceea ce priveşte efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate, Direcţia Tehnică, prin Compartimentul de Transport Public Judeţean, consideră necesară şi oportună adoptarea proiectului de hotărâre.consiliul judetean