Secţia de box a CSM Călăraşi a finalizat lucrările la spaţiile de cazare şi sala de forţă

De puţin timp, secţia de box a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călăraşi şi-a schimbat aspectul, după ce au fost finalizate lucrările la spaţiile de cazare şi la sala de forţă.

Antrenorul pugiliştilor călărăşeni, Valentin Anghel, ne-a declarat că în acest moment mai este nevoie de lucrări la vestiare şi duşuri. Am reușit să finalizăm lucrările la spațiile de cazare de la sala de box, iar în momentul actual avem 10 locuri de cazare pentru viitorii campioni. Odată cu camerele de cazare, am reușit să realizăm și sala de forță, iar pe viitor, pentru că aparatura nu este nouă, vom încerca să găsim resurse și fonduri, ca să putem utila sala de forță așa cum trebuie. Această recentă investiţie a fost făcută de către CSM Călărași, cu ajutorul Primăriei Călăraşi, motiv pentru care vrem să mulțumim pentru sprijinul acordat domnuluui Dumitru Chirilă, domnului primar și Consiliului Local. Investiția a durat ceva timp, pentru că am pornit de la zero, aici era o fostă centrală. De doi ani  și jumătate lucrăm doar la sala de box. Am convingerea că o să găsim sprijin din partea autorităților locale pentru ca sala de box să fie complet renovată și anume, să reușim să terminăm vestiarele și dușurile. Doar de atât mai avem nevoie. Cred că o să intre o sumă de bani consistentă, iar în momentul în care se vor finaliza și vestiarele, sala de box va fi cu siguranță una dintre cele mai frumoase din țară, dacă nu chiar cea mai frumoasă. Arată foarte bine secţia de box, e utilată, avem tot ce ne trebuie pentru a ne putea desfășura activitatea în condiții optime”, a menţionat antrenorul Valentin Anghel.

Pugiliştii călărăşeni au obţinut medalii de aur şi argint 

De la începutul anului până în prezent, pugiliştii de la CSM Călăraşi au participat la foarte multe competiţii, unde au obţinut rezultate frumoase. “Am avut, pe lângă Cupa României la toate categoriile de vârstă- cadeți, juniori, tineret, seniori, două campionate europene, şi anume, Campionatul European de Juniori și Campionatul European de Cadeți. Rezultatele au fost printre cele mai bune. Am obținut o medalie de aur și o medalie de argint la Cupa României de Seniori, unde am participat cu sportivi care sunt la primul an de seniorat. Am obținut, pentru al șaselea an consecutiv, locul I la Cupa României de Juniori, la nivel național, am obținut locul I la Cupa României de cadeți, iar la Cupa României de Tineret am obținut două medalii, o medalie de argint și una de bronz. Urmează campionatele naționale, unde avem așteptări destul de mari de la sportivii călărășeni. La sfârșitul lunii septembrie avem Campionatul Național de Tineret, care va fi și un criteriu pentru Campionatul Mondial de Tineret, ce se va desfăşura în Rusia, în luna noiembrie, unde sperăm ca CSM Călărași să fie prezent măcar cu un sportiv . La începutul lunii octombrie avem Campionatul Național de Seniori, iar apoi urmează Campionatul Național de Juniori și Cadeți. Avem competiții, la noi nu prea există pauză, pentru că tot timpul se termină o competiție, după care începem să ne pregătim pentru o alta. La începutul lunii septembrie va fi un turneu în Ucraina, unde sperăm să putem participa cu sportivii noştri. Am avut o discuție cu directorul CSM în acest sens și avem promisiune din partea lui că vom participa. Din partea CSM Călărași,  secția găsește sprijin, motiv pentru care îi mulțumim directorului, chiar dacă e o perioadă mai grea, pentru că majoritatea sportivilor cei care am plecat de la început, cei care au făcut performanță la nivel de juniori, de tineret, toți vor fi seniori de la anul, iar aici intervine o problemă destul de dificilă din cauză că este greu să îi susții. Legea nu îți permite să poți să susții un sportiv senior. Nu poți să ții un sportiv senior cu 470 de lei pe lună. În sport sunt puțini bani, la toate nivelurile, începând de la conducători, până la antrenori și sportivi”, a mai menţionat Valentin Anghel.

Valentin Anghel: “Mulțumirea noastră este mai mult morală”

 Valentin Anghel spune că pentru a face performanţă în România, trebuie să ai o doză de nebunie, pentru că din punct de vedere financiar, nu există mulţumire. Ca să faci performanță în România, în zilele noastre, trebuie să ai o doză de nebunie. Pe lângă pasiune și pe lângă ambiție, trebuie să fii un pic nebun. Performanța se obține foarte greu, iar din punct de vedere financiar, nu există acea mulțumire de care ai nevoie. Mulțumirea noastră este mai mult morală, este bucuria pe care o simți când vezi că munca ta este pe locul I și că ești apreciat. Sperăm ca lucrurile să se schimbe, pentru că altfel sportul la nivel național moare. Părerea mea este că legea sporturilor trebuie schimbată cu totul, pentru că aceasta nu îți permite să faci sport de mare performanță. Nu îți permite să poți să ții un sportiv senior, să poți să îi dai o sumă prin care el să își acopere nevoile. E o sumă limitată și o sumă foarte mică pe care poți să i-o dai unui sportiv senior. Și nu știu cine stă în zilele noastre, la 20 de ani să muncească, să îşi sacrifice copilăria , adolescența și tinerețea, să sufere, pentru că performanța înseamnă suferință și multe sacrificii.”

 40 de pugilişti sunt antrenaţi de fraţii Georgian şi Valentin Anghel

 În acest moment, fraţii Georgian şi Valentin Anghel antrenează aproximativ 40 de sportivi, dar şi alţi copii care doresc să obţină performanţă. “Sunt ferm convins că aceşti copii vor creşte și vor ajunge la performanță. Absolut toți sportivii noștri sunt născuți, crescuți în județul Călărași, iar performanțele la care a ajuns secția de box în ultimii ani, nu sunt ușor de realizat, sunt obținute cu foarte multă muncă, cu foarte mult sacrificiu. Secția de box, de şase ani, începând cu anul 2010, este prima din țară la nivel de juniori și de tineret. În fiecare an am obținut locul I la categoriile acestea de vârstă și în fiecare an am încercat ca performanța obținută de copii să fie îmbunătățită.Unde există muncă şi ambiție, e imposibil ca lucrurile să nu iasă. Suntem foarte bucuroși de ceea ce am reușit să realizăm cu sala de box, iar asta nu face decât să ne oblige la performanțe și mai mari, la rezultate și mai bune decât cele obținute până acum şi nu e deloc ușor, pentru că rezultatele obţinute de noi chiar au fost frumoase, dar noi ne dorim din ce în ce mai mult”, a conchis antrenorul Valentin Anghel.