Primăria Municipiului Oltenița anunță faptul că școlile din localitate vor funcționa, începând, cu 8 februarie, în scenariul galben. Vor merge fizic la școală elevii de grădiniță, clasele I-IV și elevii din anii terminali.
„Pentru că ne confruntăm cu o criză de sănătate publică, accesul echitabil la educație este esențial. De asemenea, ne dorim reîntoarcerea elevilor în clase, cu măsuri stricte de protecție împotriva infecției SARS-CoV-2, orele trebuie să se desfasoare în condiții sigure atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.”, transmite instituția.
Scenariul galben, după care vor funcționa unitățile de învățământ din Municipiul Oltenița, este cel luat în calcul la o rată de infectare cuprinsă între 1 și 3 cazuri la 1000 de locuitori.
Scenariul verde presupune prezența fizică a tututor elevilor în unitățile de învățământ; se va intra în scenariul verde în momentul în care incindeța infectărilor va scădea sub 1‰.
Iar dacă rata de infectare depășește 3 cazuri la 1000 de locuitori vor rămâne în școli doar copiii din grădinițe și din ciclurile primare, restul participând la ore prin intermediul computerelor. Tot un scenariu roșu, dar la o incidență de peste 6‰, presupune ca toți elevii să învețe online.
Incidența infectărilor din Municipiul Oltenița la data de 3 februarie a fost de 1,71‰.