POR 2014 – 2020, prezentat potenţialilor beneficiari

Caravana POR 2014 – 2020, organizată de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR) a ajuns ieri, 24 noiembrie, la Călăraşi. La eveniment au participat reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, reprezentanţii Direcţiei Organism Intermediar POR, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale, primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, potențialii beneficiari și reprezentanții mass-mediei locale și regionale. În cadrul întrunirii au fost prezentate informaţii importante cu privire la Programul Operațional Regional 2014 – 2020, aprobat de Comisia Europeană în luna iunie 2015, la Bruxelles. Totodată, reprezentanţii AM POR au oferit detalii despre stadiul Regio şi a indicatorilor atinşi, precum şi despre proiectele finalizate, analizând impactul regional al acestora. În partea a doua a evenimentului a fost organizată o vizită la locul de implementare a următoarelor proiecte Regio din Călăraşi: „Extindere şi modernizare Centru de zi pentru persoane cu handicap” (beneficiar: UAT Municipiul Călărași); „Modernizarea Centrului de Asistenţă Medico-Socială Călărași” (beneficiar: Centrul pentru Asistență Medico-Socială Călărași). “În cadrul întâlnirii cu reprezentanții ministerului de resort, având în vedere parcurgerea a doi ani din actuala perioadă de contractare, că Primăria Municipiului Călărași așteaptă cu interes lansarea ghidurilor specifice care se adresează în special lucrărilor de investiții și al căror aplicant poate fi Unitatea Administrativ Teritorială, din cadrul POR 2014 – 2020. În acest sens, Primăria Municipiului Călărași s-a pregătit realizând și aprobând deja Strategia de Dezvoltare Economică și Socială a Municipiului Călărași pentru perioada 2014 – 2020 și Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă (PAED). Mai mult, în ședința ordinară din 26 noiembrie a.c., executivul Primăriei Călărași propune spre aprobare Consiliului Local al treilea document programatic necesar, indispensabil depunerii de proiecte, în special pe POR 2014 – 2020, și anume Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2014 – 2020. Aceste trei documente programatice reflectă, având la bază analiza situației existente, precum și orientările la nivel european în orizontul anului 2020, direcțiile de dezvoltare locală, corelate cu alocările financiare asigurate prin bugetul locale, precum și cele puse la dispoziție prin programele naționale și fondurile structurale. Ele pot fi consultate pe site-ul www.primariacalarasi.ro, la secțiunea DPDL (n.r. – Direcția Programe și Dezvoltare Locală)”, a declarat primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin.adr