Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Ştirbei” Călăraşi au avut o sută de intervenții în trei zile: incendii de miriști și vegetație uscată, incendii la gospodării, intervenții de tip SMURD, intervenții la accidente rutiere, misiuni de recunoaștere, educare și instruire în domeniul situațiilor de urgență și multe altele. Cele mai mari incendii s-au produs în satul Înfrățirea, comuna Dor Mărunt, unde au ars aproximativ 80 de hectare de mirişte, în comuna Lehliu, unde au ars 20 de hectare de vegetaţie uscată pe islaz, şi în comuna Borcea, unde au ars 25 de hectare de mirişte.
20 de hectare de vegetaţie uscată, incendiate în comuna Lehliu
În data de 6 august 2016, ora 11:53, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secției Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze pe raza comunei Lehliu, pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, care se manifesta pe un teren agricol, proprietate aparținând domeniului public al localității (islaz comunal). La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum pe o suprafață de aproximativ 20 de hectare. Din cauza vântului exista riscul ca arderea să se propage la culturile din apropiere și la mai multe grajduri de animale. Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de circa două ore și 35 de minute. Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate de pe izlaz. În urma incendiului au ars aproximativ douăzeci de hectare de vegetație uscată, nefiind înregistrate pagube materiale.
80 de hectare de mirişte, incendiate în satul Înfrăţirea
În data de 7 august 2016, ora 17:05, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secției Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze pe raza satului Înfrățirea, comuna Dor Mărunt, pentru lichidarea unui incendiu de miriște de grâu, care se manifesta pe un teren agricol, proprietate privată, aparținând unei societăți comerciale cu profil agricol. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafață de aproximativ 80 de hectare. Pompierii s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de circa o oră și 45 de minute. Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de grâu. În urma incendiului au ars aproximativ optzeci de hectare de miriște de grâu, nefiind înregistrate pagube materiale.
Incendiu de mirişte în Borcea
În data de 7 august 2016, ora 19:16, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Borcea au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localității, pentru stingerea unui incendiu de miriște de grâu, care se manifesta pe un teren agricol, proprietate privată, aparținând unei societăți comerciale cu profil agricol din localitate. Incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafață de circa 25 de hectare de miriște, existând riscul, ca din cauza vântului puternic, arderea să se propage la vecinătăți. Pompierii s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ două ore și 15 minute. Se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit o sursă de aprindere pentru a genera arderea miriștii de grâu. În urma incendiului au ars circa 25 de hectare de miriște de grâu și aproape cinci hectare de vegetație uscată, nefiind înregistrate pagube materiale.