Ieri, 17 noiembrie, ora 11:00, jurnaliştii călărăşeni au participat la o „Deplasare demo în zona Dunării Călărășene” în cadrul proiectului „Valorificarea potențialului turistic și piscicol al Dunării Călărășene prin stabilirea de trasee turistice acvatice și dezvoltarea de facilități de transport și cazare lacustră”, finanțat din Fondul European pentru Pescuit 2007-2013 prin Programul Operațional pentru Pescuit, Axa Prioritară 4, Măsura 2.1.1 – „Îmbunătățirea competitivității zonei de pescuit, prin investiții, în vederea îmbunătățirii mediului de viață”. La eveniment s-a organizat traseul demonstrativ pe Dunăre, cu ambarcațiunea achiziționată în cadrul proiectului, pentru a fi prezentate traseele de turism acvatic din zona Dunării Călărășene, habitatele naturale ce se regăsesc în această zonă și măsurile de exploatare controlată a acestora. Obiectivul proiectului este valorificarea potenţialului turistic şi piscicol al Dunării Călăraşene prin stabilirea de trasee turistice acvatice şi dezvoltarea de facilităţi de transport şi cazare lacustră. Proiectul “Valorificarea potenţialului turistic şi piscicol al Dunării Călărăşene prin stabilirea de trasee turistice acvatice şi dezvoltarea de facilităţi de transport şi cazare lacustră” este implementat în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului (fiind un proiect care vizează exploatarea turistică a unor resurse de mediu), prin acesta judeţul Călăraşi dorind să dezvolte, pe de o parte, infrastructura de mici dimensiuni cu destinaţia de zonă de recreere şi turism prin asigurarea de facilităţi de transport şi cazare lacustră, iar, pe de altă parte, are în vedere o valorificare durabilă a resurselor de mediu şi piscicole prin crearea a trei trasee turistice acvatice în zona Dunării Călărășene, promovând însă şi o atentă monitorizare a mediului în zonele turistice create. Aplicantul dispune în prezent de un ponton cu facilităţi de cazare, modernizat în anul 2009, cu opt cuşete echipate astfel: şase cu câte două paturi simple – 12 paturi simple, şi două cu paturi duble, deci cu o capacitate de cazare a pontonului de 16 persoane. La partea de etaj există o sală de şedinţe şi spaţiu de restaurant cu o capacitate de 24 de scaune. De asemenea, pe ponton există o zonă de terasă, separată de zona sălii de şedinţe. Zona Dunării Călărăşene este una extrem de ofertantă din punctul de vedere al resurselor naturale/de mediu existente, referindu-ne aici la Braţul Borcea şi ostroavele de pe Dunăre, nouă dintre situri fiind declarate situri Natura 2000. Astfel, în zona sitului Braţul Borcea cuibăresc, se hrănesc sau se odihnesc aproximativ 42 de specii de păsări protejate prin Directiva Păsări 79/409/CEE, 58 de specii listate în anexa Convenţiei privind speciile migratoare de la Bonn şi şapte specii de păsări periclitate la nivel global. De semenea, pe ostrovul Ciocăneşti declarat şi rezervaţie naturală din 2004, pădurea de luncă are o vârsta destul de mare şi întrucât din punct de vedere al lucrărilor forestiere nu au avut loc intervenţii în ultimii 50 de ani, are o valoare ştiinţifică deosebită. Proiectul este în acord cu domeniul de acţiune al măsurii 2.1.1, pontonul urmând să reprezinte o zonă de recreere lacustră, trasportabilă pe Dunăre şi Braţul Borcea cu ajutorul ambarcaţiunii de remorcare, pusă la dispoziţia turiştilor, atât pescari amatori de pescuit pe Dunăre cât şi amatori/profesionişti în domeniul monitorizării mediului, cum sunt cei interesaţi de activităţi de watchbird.