Conducerea Consiliului Judeţean Călăraşi a amânat numirea Elenei Dincă în funcţia de manager al Bibliotecii Judeţene “Alexandra Odobescu”, în urma sesizărilor apărute în presă. Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Călăraşi, din data de 1 iulie a.c., a fost introdus proiectul de hotărâre privind numirea managerului Bibliotecii Judeţene “Alexandra Odobescu” Călăraşi. La vremea respectivă, consilierii judeţeni l-au retras, urmând să fie reintrodus în următoarea şedinţă organizată la finele lunii iulie. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar proiectul de hotărâre nu a mai fost adus pe masa consilierilor.
Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă ne-a declarat că a ţinut cont de sesizările apărute în presă, în legătură cu acest subiect. Presa călărăşeană a publicat la vremea respectivă, faptul că Elena Dincă a fost secretara şi fina fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu George Filipescu. În legătură cu această situaţie, preşedintele Iliuţă a spus că proiectul nu va fi supus votului până nu va face o analiză completă şi va verifica cele semnalate. “Decizia va fi luată de comun acord cu colegii mei, în urma rezultatului analizei efectuate”, a declarat Iliuţă.
Vârtejanu: “Proiectul a venit aşa ca o bombă”
În data de 1 iulie, amendamentul privind retragerea proiectului a fost făcut de consilierul judeţean PSD, Liviu Vârtejanu. “Acest proiect de hotărâre poate fi suspus votului în şedinţă ordinară, nu înţeleg de ce trebuie băgat într-o şedinţă extraordinară. Proiectul a venit aşa ca o bombă. Nu ne-a informat nimeni câţi participanţi au fost la consurs. Ce presupune acest concurs. Rog comisia să ne pună la dispoziţie toate informaţiile: de la scoaterea postului la concurs şi până la desemnarea câştigătorului. Dacă totul este în regulă… Dorim să fie mai multă transparenţă în ceea ce priveşte proiectele de hotărâre. (…) Materialul prezentat nu conţine Anexele 1 şi 2 ”, a declarat Vârtejanu. Amendamentul consilierului PSD a trecut cu 25 de voturi pentru şi trei împotrivă. Proiectul de hotărâre prevedea numirea Elenei Dincă în funcția de Manager al Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” Călăraşi, gradul II, clasa 76 de salarizare, având remuneraţia lunară brută în cuantum de 4.817 lei, conform legislației în vigoare. Urmare a concursului organizat în perioada 03.05.2016-17.06.2016, Comisia de concurs, prin raportul final nr 8521 din 17.06.2016, a declarat ”admis” pe doamna Dincă Elena pentru a ocupa funcția de Manager la Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” Călărași.
Filipescu: „Nu trebuie să fii academician pentru a fi director la bibliotecă”
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu George Filipescu a fost întrebat, în urmă cu ceva timp, ce părere are despre această situaţie şi dacă Elena Dincă are experienţa necesară pentru ocuparea unui asemenea post. „Nu trebuie să fii academician pentru a fi director la bibliotecă”. „Ce crezi că îţi trebuie o aşa experienţă să citeşti cinci cărţi? Ca să fii director de bibliotecă trebuie să fii academician? Ce e Biblioteca Naţională? Are 15.000 de volume, le numără de dimineaţa până seara”, a adăugat Filipescu.