Clubul Sportiv Municipal (CSM) Călăraşi a obţinut un număr remarcabil de medalii şi clasări fruntaşe, în cadrul finalei Campionatului Naţional de Box Feminin de la Mangalia, competiţie ce s-a desfăşurat în perioada 26 – 30 august 2016.
Potrivit directorului CSM Călăraşi, Dumitru Chirilă, după patru zile de întreceri, şapte dintre cele mai bune sportive ale clubului s-au clasat pe podium. Astfel, categoria 51 de kilograme (senioare) a fost dominată autoritar de Lidia Ion, multiplu medaliată la ediţiile anterioare ale Campionatelor Europene de Box. Pugilista a cucerit, în acest an, medalia de aur, după o întrerupere de doi ani pentru a deveni mamă, perioadă în care a dat naştere unui băieţel. O altă medalie, din cel mai preţios metal, a câştigat-o Elena Adam, sportiva care şi-a întrecut cu uşurinţă adversarele din cadrul categoriei 75 de kilograme, tineret. Sportivele de la CSM Călăraşi, bine pregătite şi conduse de antrenorul Constantin Bebeşelea, au mai obţinut două medalii de argint, prin Eugenia Anghel, la categoria 48 de kilograme (senioare), şi prin Andra Budescu, la categoria 75 de kilograme. Alte trei medalii de bronz au fost câştigate de Mihaela Catana, la categoria 46 de kilograme, de Cristina Cojocaru, la categoria 52 de kilograme, şi de Lavinia Miclaus, la categoria 75 de kilograme. “Toate aceste rezultate ne bucură nespus de mult, mai ales că vin în completarea cunoscutelor rezultate de excepţie obţinute de băieţii secţiei de box, concurenţa dintre fete şi băieţi, la clubul nostru, fiind foarte motivantă. Mă simt dator să amintesc că boxul masculin de la CSM Călăraşi ne-a situat pe primul loc în România la categoriile de vârstă cadeţi, juniori şi tineret, în clasamentele totale pe cluburi din anii anteriori. Avem la Călăraşi talente autentice, bine şlefuite de antrenorii locali, sportivi cu caractere puternice, cu calităţi psiho-fizice de excepţie, capabili să depăşească orice adversitate întâlnită, sportivi pentru care sintagma ‘nu se poate’ nu prea există. La secţia de box a CSM Călăraşi, maturitatea antrenorului Constantin Bebeşelea se îmbină armonios cu tinereţea şi energia antrenorilor Valentin şi Georgian Anghel, antrenori deosebiţi pe care îi felicit cu drag pentru rezultatele obţinute şi numele bun pe care l-au adus Călăraşiului. Putem spune, fără reţinere, că sportul la Călăraşi este unul din domeniile care funcţionează bine, acest lucru datorându-se şi autorităţilor locale, care sunt atente şi sensibile la aproape toate solicitările noastre, sala de box pusă la dispoziţia noastră de Primăria Muncicipiului fiind una dintre cele mai frumoase şi dotate din întreaga ţară. Am auzit de multe ori pe unii spunând că ar face şi ei lucruri măreţe dacă ar avea cât mai mulţi bani. Nu e adevărat. Mai mult decât banii, foarte necesari şi ei, contează pregătirea, priceperea, respectul pentru meserie, pentru cei din jur şi pentru tot ce-i trainic şi sănătos. Când vrei să faci un lucru deosebit, dacă eşti bine pregătit şi dorinţa de a reuşi arde în tine, poţi reuşi acest lucru, folosind cât mai bine tot ce ai la îndemână. Deşi ne lipsesc încă multe lucruri, necesare marii performanţe, la CSM continuăm să ne antrenăm cu îndârjire, ridicându-ne continuu nivelul capacităţii de performanţă şi, mai ales, întărindu-ne caracterul, izvorul tuturor performanţelor. Şi la ultima competiţie naţională, sportivele şi antrenorul lor, Constantin Bebeşelea, au arătat forţă şi caracter, obţinând un ‘sac’ de medalii”, a declarat, pentru cotidianul “Observator de Călăraşi”, Dumitru Chirilă.