Biblioteca Judeţeană “Alexandru Odobescu” şi Muzeul Dunării de Jos invită călărăşenii mâine, 24 februarie, ora 13:00, la lansarea romanului “Lumina îndepărtată a fluviului”, autor Ovidiu Dunăreanu. Manifestarea, care face parte din proiectul “Ateneul Dunărean”, va avea loc la Secţia Arheologie şi Tezaur a muzeului.
„Ovidiu Dunăreanu (…) este un prozator foarte talentat, exersat şi matur. (…) Viziunea sa asupra spaţiului de la malul mării este extatică şi poetică (fără poetizări exterioare). Proza şi publicistica literară (…) îl prezintă totodată ca pe un stilist care nu scrie, ci montează cuvintele în frază, asemenea unor pietre preţioase într-un colier. Ovidiu Dunăreanu se situează într-o zonă literară delimitată de Mihail Sadoveanu şi Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu şi Fănuş Neagu. Lumea prozei lui Ovidiu Dunăreanu n-are nimic etnografic, este o suprarealitate, obţinută prin transfigurarea radicală a peisajului dobrogean (…). Ovidiu Dunăreanu nu ierarhizează prozaic faptele. El dă o importanţă egală (şi anume maximă) tuturor întâmplărilor din viaţa de fiecare zi a unor oameni simpli, ca şi cum ar face biografia unor zei” – Alex Ştefănescu – „Istoria literaturii române contemporane 1941-2000”, Bucureşti, Editura „Maşina de scris”, 2005, p. 1119. Ovidiu Dunăreanu, pseudonimul literar al lui Ovidiu Petcu, este prozator şi publicist literar. Pseudonimul i-a fost pus de Ştefan Bănulescu şi Sânziana Pop, (pe care îi consideră naşii lui literari), în anul 1970, când a debutat în revista “Luceafărul” (31 ianuarie) în cadrul rubricii “Cei mai tineri autori”. Cu el a semnat tot ce a scris şi publicat de atunci până în prezent.
S-a născut la 21 februarie 1950 în Arad, unde părinţii săi s-au aflat pentru scurt timp. Copilăria şi adolescenţa şi le petrece pe malul Dunării, în comuna Ostrov, judeţul Constanţa, localitatea de baştină a mamei sale. Natura şi lumea miraculoase, greu de egalat, ale acestui colţ de ţară dintre ape şi cer, vor avea un rol determinant în devenirea sa ulterioară ca scriitor.
Este absolvent al Liceului Teoretic din Ostrov (1967) şi al Facultăţii de Filologie – specialitatea Biblioteconomie, Bucureşti (1970).
Primele versuri şi crochiuri de povestiri datează din anii şcolii generale şi ai liceului, încurajat de profesoara de limba şi literatura română, Constanţa Vlăsceanu, care-l publica la “Gazeta de perete” a şcolii. Dar încercările mai închegate de proză se produc în anii studenţiei bucureştene, când frecventează câteva cenacluri, între care şi “Junimea” din Amfiteatrul “Odobescu” al Universităţii Bucureşti, unde are şansa să-i asculte şi să-i întâlnească pe marii critici, poeţi şi prozatori ai vremii. În acei ani debutează şi publică povestiri în revista “Luceafărul”. Debutul editorial se produce târziu, în anul 1990, cu grupajul de proză scurtă “Grădina lui Ieronim”, apărut în volumul colectiv “Preludii epice” la Editura Eminescu.