Dan Ştefan Motreanu a adus bucurie în sufletele unor familii nevoiaşe din judeţ

În preajma sărbătorilor de iarnă, fostul deputat PNL, Dan Ştefan Motreanu, a dorit să facă o bucurie unor familii nevoiaşe din comunele Dor Mărunt, Alexandru Odobescu şi Ciocăneşti. Acestea au primit din partea lui Dan Motreanu îmbrăcăminte, cărţi, fructe şi jucării, iar preşcolarii din Ciocăneşti au primit cărţi educative, jocuri şi dvd-uri cu desene animate. “Cu multă bucurie în suflet am ajuns, în aceste zile, la cinci familii nevoiașe din Dor Mărunt, Alexandru Odobescu și Ciocănești. Cu toate posibilitățile materiale reduse ale părinților, copiii acestora au rezultate foarte bune la școală. Le-am oferit cu mult drag îmbrăcăminte, cărți pentru școală, dulciuri, fructe și jucării. Mi-aș fi dorit să simțiți bucuria din ochii lor și emoția mea aflându-mă în mijlocul lor. Nu am uitat nici de micuții preșcolari din Ciocănești. Am donat grădiniței cărți educative, jocuri și dvd-uri cu desene animate. De asemenea, peste 700 volume de carte au ajuns tot la Ciocănești, donația fiind făcută pentru biblioteca din comună. Mulțumesc autorităților locale pentru sprijinul acordat în realizarea acestor mici gesturi”, a precizat fostul deputat Dan Ştefan Motreanu.

motreanu