În ultima vreme în judeţul Călăraşi au avut loc câteva acţiuni spectaculoase, care au dus la descoperirea unor cazuri de corupţie în rândul angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), dar şi a unor reţele de crimă organizată. De multe ori, în spatele acestor acţiuni, s-a aflat structura specializată în obţinerea informaţiilor din cadrul MAI, şi anume Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI). Cu ce se ocupă aceasta, care este cadrul legal în care îşi desfăşoară activitate şi cum sunt protejaţi lucrătorii MAI, şi nu numai, vom afla din interviul pe care ni l-a acordat subcomisar Gigi Giurcan, şeful Serviciului Judeţean [ de Informaţii şi Protecţie Internă Călăraşi, din cadrul DGIPI.
-
Aş dori să ne spuneţi, în debutul interviului nostru, o scurtă definiţie a DGIPI?
Principala misiune a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă este de a obţine şi oieri structurilor de aplicare a legii informaţii pentru a preveni şi combate cu eficienţă şi operativitate criminalitatea sub toate formele ei. Avem ca principal obiectiv să asigurăm, alături de celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, cetăţenilor un climat de ordine şi siguranţă publică. Potrivit atribuţiilor conferite prin lege, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, structură în Aparatul Central al Ministerului Administraţiei şi Internelor, desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate, necesare realizării atribuţiilor ce revin ministerului, potrivit legii, respectiv asigurarea ordinii publice, prevenirea şi combaterea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale privind misiunile, personalul, patrimoniul şi informaţiile clasificate în cadrul ministerului. Activitatea se desfăşoară potrivit legislaţiei în domeniu, astfel încât să asigure un schimb operativ de informaţii atât în cadrul intern, cât şi în folosul celorlalte instituţii din România, precum şi în interesul cetăţenilor.
-
Instituţia pe care o conduceţi la Călăraşi se ocupă doar cu informaţiile din interiorul MAI sau merge şi către alte zone?
Misiunea noastră este de a furniza informaţii pentru celelalte instituţii ale M.A.I. angrenate în zona securităţii naţionale, de a coopera în lupta împotriva criminalităţii unde trebuie să fim principalul avertizor, principalul senzor al stării de securitate. Trebuie să fim permanent pregătiţi în lupta cu criminalitatea şi grupările de crimă organizată în aşa fel încât să asigurăm un mediu liniştit şi un climat de siguranţă atât personalului propriu, dar şi cetăţenilor acestei ţări.
-
În ce se materializează informaţiile obţinute de DGIPI?
Activitatea noastră se materializează în primul rând în siguranţa cetăţeanului şi protecţia personalului intern. Suntem mulţumiţi de faptul că am contribuit cu informaţii importante în combaterea cu eficienţă a unor grupări de criminalitate organizată a căror activitate ar fi putut pune în pericol grav ordinea publică ca şi componentă strategică fundamentală a securităţii naţionale, aşa cum este stipulată în Doctrina Naţională a Informaţiilor pentru Securitate. Rolul nostru este de a contribui cu informaţii, oferind suport structurilor specializate ale M.A.I. în vederea asigurării reuşitei acţiunilor de combatere a activităţii infracţionale ale reţelelor de crimă organizată şi macrocriminalitate. Fiecare acţiune şi activitate desfaşurată are ca principal obiectiv servirea interesului comunităţii, asigurarea unui răspuns prompt şi eficient, alături de celelalte instituţii cu atribuţii de aplicare a legii.
„În lupta cu infractionalitatea, instituția trebuie să fie puternică”
-
Este, în lupta cu infractionalitatea, structura ce o reprezentaţi una puternică?
În lupta cu infiracţionalitatea, instituţia trebuie să fie puternică. Modul în care noi acţionăm pentru identificarea factorilor de risc la adresa ordinii publice este legat de obiectivul cel mai important al M.A.I., şi anume siguranţa cetăţeanului. Prioritar pentru noi este să cunoaştem şi anticipăm eventualele încălcări ale legii, astfel încât factorii responsabili să fie avertizaţi în scopul prevenirii sau eliminării lor. Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă nu e doar lui loc de muncă, o structură departamentală a Ministerului Administraţiei şi Internelor, este o responsabilitate faţă de siguranţa cetăţeanului şi faţă de aplicarea corectă a legii.
-
Cum poate ajunge un cadru MAI să intre în DGIPI?
Instituţia are o cultură organizaţională bine conturată, cu nivele de exigență majore, disponibilitate şi deschidere permanentă pentru perfecţionarea cunoştinţelor. Educaţia, inteligenţa, discreţia, personalitatea echilibrată şi dorinţa de perfecţionare tructur sunt alte caracteristici importante pe care le a- vem în vedere la momentul selecţionării personalului D.G.I.P.I. Aş sublinia, în context, curajul de care trebuie să dea dovadă cei care doresc să fie colegii noştri este, din punctul meu de vedere, o cerinţă tructure, pentru că îndeplinirea misiunilor încredinţate prin lege este prioritatea fiecărui membru al instituţiei. Va mărturisesc că, în calitate de ofiţer D.G.I.PI., tructurer al unei tructure judeţene, am conştiinţa îndeplinirii unei sarcini unice şi indispensabile pentru siguranţa cetăţenilor.
-
Ascultă DGIPI telefoanele celor din MAI?
Instituţia pune în aplicare actele de autorizare emise de către magistraţi, în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege, în scopiil îndeplinirii atribuţiilor legale.
„D. G.I.P.I. nu are abilitarea legală de a efectua acte de cercetare penală”
-
Vor mai urma în lunile următoare arestări de răsunet la Călăraşi? Şi când vă pun această întrebare mă gândesc la faptul că aţi avut o contribuţie majoră la arestarea clanului Ţaganu şi la descoperirea acelei „fabrici de bani”.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă este instituţie abilitată să pună în aplicare actele de autorizare emise de către magistraţi, în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege. D.G.I.P.I. nu are abilitarea legală de a efectua acte de cercetare penală, nu poate lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nu poate dispune de spaţii proprii de arest. în cazul în care sunt constatate cazuri de încălcare a legii siguranţei naţionale, acestea sunt sesizate organelor judiciare competente. Serviciul nostru asigură suportul informativ structurilor de aplicare a legii pentru combaterea cu operativitate şi eficientă a faptelor antisociale care pun în pericol grav ordinea şi siguranţa publică sau integritatea persoanelor.
-
La nivelul armelor din MAI se produc anumite schimbări. Au loc astfel de schimbări şi la SIPI, şi dacă da, în ce sens?
Parcurgem un proces de transformare şi reformă instituţională, menit să asigure o mai bună cooperare cu instituţiile de aplicare a legii şi, în special, creşterea gradului de eficienţă al activităţii noastre informative în siguranţa naţională. Cooperarea cu celelalte autorităţi informative componente ale Comunităţii Naţionale de Informaţii, structuri cu competenţe similare din alte state devine esenţială, sunt deja rezultate bune obţinute în contextul acţiunilor comune derulatee. Toate aceste rezultate bune obţinute în ultima perioadă, obiectivele pe care ni le-am propus nu pot fi realizate decât prin performanţă, specializare continuă, dăruire şi profesionalism. Din punctul meu de vedere, structura al cărei angajat sunt se află înlr-o nouă etapă profesională, benefică şi necesară.
-
Ştiu că aveţi şi o activitate ştiinţifică. în ce constă aceasta?
Sunt doctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, cu teza „ Terorismul Cibernetic”. în această calitate desfăşor o intensă activitate de cercetare ştiinţifică, pe un palier pluridisciplinar, prin abordarea riscurilor generate de ameninţările cibernetice la adresa securităţii, materializată în comunicări ştiinţifice, articole de specialitate sau cărţi scrise in calitate de autor sau coautor.
Scurt CV
-
Subcomisar Gigi Giurcan – născut 14 mai 1-975, Călăraşi;
-
Căsătorit, 1 copil;
-
Absolvent al Academiei de Poliţie „A/. Cuza”, promoţia 1998 Maşter la Univ. Bucureşti, Facultatea de Drept.