În luna august a acestui an, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) din Călăraşi a demarat, în colaborare cu Centrul Regional de Formare Profesională (CRFPA) Călărași, un număr de 11 programe de formare profesională adresate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi). Participanții la aceste programe vor fi pregătiți în meseriile: ospătar (chelner) – vânzător în unități de alimentație; lucrător în comerț – două cursuri; brutar; barman preparator; lucrător în structuri pentru construcții; operator introducere validare și prelucrare date – două cursuri; maseur; frizer; instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze. Cursanţii vor beneficia de următoarele facilităţi, prevăzute în Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă: rechizite şi materiale de instruire, manuale, echipament de protecţie pe timpul instruirii practice (dacă este cazul) abonament gratuit pe mijloacele de transport pentru traseul de la domiciliu către unitatea de pregătire, consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului. Persoanele participante la programele de formare profesională pot finaliza în mod gratuit cursul început, chiar dacă aceștia se încadrează în muncă în perioada desfășurării acestuia.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0242/318.376, interior 105 – Compartiment formare profesională.