În curând, Şcoala de Dans „Dance Feelings” va împlini 11 ani de la înfiinţare. George Piperea, instructorul care a deschis prima şcoală de dans în Călăraşi, ne-a acordat un interviu în care povesteşte toate etapele prin care a trecut pentru a ajunge la această performanţă.
Reporter: Cum ai început să dansezi?
George Piperea: Eram foarte timid şi cred că a fost o necesitate pentru a depăşi anumite bariere pe care le aveam. Încă din copilărie îmi plăcea să mă mişc pe muzică, însă fără să fi urmat o anumită pregătire. Într-un cadru organizat am început să dansez în timpul facultăţii, respectiv în anul 2000.
R: De la cine ai învăţat?
G.P.: Timp de trei ani, în perioada 2000 – 2002, am făcut parte din grupul „Majestic”(dansatori ai Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti), ocupând locul I la competiţiile naţionale de dans modern, desfăşurate la Timişoara şi la Cluj. În anul 2003 am urmat cursuri de dans sportiv (aproximativ un an) în Ploieşti cu domnul antrenor Vasile Pihuţ. Cea mai importantă parte a pregătirii mele în dans a urmat însa abia după terminarea facultăţii, din momentul în care am revenit în Călăraşi. Pentru a putea preda, a trebuit, în primul rând, să fiu autodidact. Materialele video se găseau foarte greu şi erau foarte preţioase. Am valorificat orice informaţie care-mi cădea în mână, ori de câte ori aveam ocazia participam la festivaluri sau congrese de dans şi „absorbeam” pur şi simplu cele predate acolo. După întoarcerea de la aceste evenimente, exersam luni întregi noile mişcări sau tehnica de execuţie.
R: De unde a pornit ideea unei şcoli de dans în Călăraşi? Când ai ţinut primul curs de dans la Călăraşi?
G.P.: Întors în Călăraşi şi motivat de faptul că în oraş nu exista o şcoală de dans, iar eu eram deja „virusat”, am decis să colaborez cu sălile de fitness/aerobic în vederea organizării unor cursuri de dans.
R: Unde?
G.P.: Prima grupă de dans am format-o în martie 2005 la Cory Gym. Cu această ocazie, aş vrea să-i mulţumesc domnului Nelu Başfalion pentru şansa acordată.
R: Câţi oameni au venit la curs?
G.P.:Nu-mi amintesc foarte bine numărul exact, aproximativ 20 de persoane, majoritatea erau fete.
R: Ce stiluri de dans se predau atunci?
G.P.: Merengue, Salsa, Rueda, Bachata, Cha Cha, Jive, Vals Lent, Vals Vienez, Tango Argentinian.
R: Din cei care au participat la primul curs, mai sunt prezenţi şi astăzi la petreceri sau la cursuri?
G.P.: O pereche din prima grupa dansează în continuare. Este o pereche specială pentru mine, sunt oamenii care m-au ajutat/sprijinit în primii ani să evoluez în dans.
R: Cum au evoluat lucrurile de atunci?
G.P.:Greu şi cu multă muncă. Este foarte greu să fii prezent seară de seară după programul de lucru normal, în sala de curs. Pentru mine dansul este o pasiune şi îl practic în afara serviciului. Dansul nu este uşor, ba din contră, aş putea spune că este chiar greu şi, în afară de pregătirea fizică, el presupune şi o anumită conexiune cu partenerul/partenera de dans. Dansul necesită mult antrenament, seriozitate, implicare şi, bineînţeles, ţine de abilităţile fiecăruia, motiv pentru care un număr redus din cei care vin în prima lună la cursurile de dans ajung să danseze cu adevărat la un moment dat.
R: Dansatorii se întâlnesc şi în afara orelor de curs?
G.P.:Ani de zile am dansat în sală, neavând o locaţie (club/cafenea) unde să putem ieşi să practicăm/dansăm ceea ce predăm în sală. Este ca şi cum te antrenezi la tenis ani de zile, dar nu poţi juca un meci adevărat. Luând totul de la zero, a durat o perioadă până când persoanele înscrise au început să se “mişte”. Abia după aproximativ trei – patru ani am reuşit să strâng, să aduc la un anumit nivel, un număr de persoane care să poată dansa în public.
După acest nou pas am întâmpinat o altă problemă importantă, ridicată de cei care deţin locaţii în care am fi putut dansa, cea legată de consumaţie. Numărul nostru fiind relativ mic nu se asigura o consumaţie suficientă cât să fie rentabil pentru deţinătorul spaţiului respectiv. Astfel, am continuat în sala cu antrenamente şi de trei – patru ori pe an ieşeam la diferite festivaluri/congrese de dans în ţară sau în afara ţării pentru a putea dansa sau pentru a participa la cursuri de instruire. Toate acestea m-au ambiţionat cumva şi am continuat “lupta”, pentru că-mi doream să dansez, să fac şi-n Călăraşi ceea ce văzusem la rândul meu la evenimentele la care participasem. Cu timpul am reuşit să formez un grup mai mare de persoane pasionate de dans şi începând cu anul 2008 am avut ocazia de a organiza săptămânal seri de dans într-o cafenea din oraş. Acest lucru a condus, spre bucuria noastră, la o promovare mai bună a dansului la nivelul oraşului, aspect certificat şi de Premiu cultural al anului 2012 „Zece pentru Călăraşi”. În prezent, desfăşurăm cursuri de dans cinci zile pe săptămână şi seri de dans în fiecare vineri începând cu ora 21:00, la Ventura, locaţia fiind deja neîncăpătoare.
R: Câte stiluri de dans sunt predate astăzi?
G.P.: Trei: Salsa, Bachata şi Kizomba. Am renunţat la partea de dans sportiv pentru că presupune un partener constant, anumite coregrafii ce nu pot fi dansate în alte perechi, cu alţi parteneri. Deseori sunt întrebat de cursuri pentru nuntă de Vals Vienez. Pentru mine, calitatea este foarte importantă, motiv pentru care am renunţat la aceste cursuri, deoarece presupun o anumită pregătire fizică şi antrenamente de câteva luni şi nicidecum câteva şedinţe. Ceea ce vedeţi dumneavostră la nunţi nu este Vals Vienez.
R: Câte grupe de elevi aveţi în prezent?
G.P.:Trei grupe: două la Family Road şi una la Cory Gym.
R: Cât timp îi trebuie unui începător pentru a deprinde paşii de bază?
G.P.: Paşii de bază pot fi învăţaţi într-o săptămână, însă nu acesta este scopul meu. Important este ca persoana respectivă să simtă mişcările, nu să le execute mecanic. Înțelegerea unei mişcări nu va duce la o îmbunătățire a acesteia în execuţie, va trebui să o exersezi în continuare, să o pui în practică și să conștientizezi ceea ce faci pentru a obţine rezultatul dorit. Acest lucru necesită timp și determinare, iar în cazul în care nu există plăcere, nu o vei face. Ca să te bucuri de învățare, trebuie să simți că îţi aduce rezultate. Din punctul meu de vedere, o persoană care a venit doar pentru a învăţa paşii de bază mai bine ar fi stat acasă, pentru că-mi consumă degeaba timpul şi energia. Îmi plac oamenii care au venit pentru un anumit rezultat, oamenii care caută să-şi îmbunătăţească abilităţile şi cunoştinţele în dans. De asemenea, îmi place ca ceea ce fac să fie de calitate pentru că la un moment dat mă va ajuta în realizarea acestui “vis” al meu.
R: Ce îi atrage pe oameni la cursurile de dans?
G.P.:O parte din ei vin pentru a învăța să danseze, să facă mișcare, să iasă din rutină, să socializeze, iar o altă parte doar din curiozitate.
R: Ce pasiune mai ai, în afară de dans ?
G.P.: Îmi place foarte mult voleiul de plajă (beach volley). Am achiziţionat vara trecută un fileu profesional şi, împreuna cu mai mulţi împătimiţi, încercăm să promovăm, să ne ridicăm nivelul şi la acest sport. Am practicat tenis de masă o perioadă îndelungată unde am avut anumite rezultate.
R: Ce stil de dans preferi?
G.P.:Nu pot spune că prefer un stil de dans anume, fiecare are frumuseţea specifică, cred că ceea ce contează este starea de moment. Important pentru mine este să pot realiza o anumită „conexiune” cu partenera în dans.
R: Dansatorii preferaţi?
G.P.: Terry Tauliaut, Korke şi Judith, Ataca & la Alemana, Daniel şi Desiree, Isabel şi Felicien, Albir & Sara.
R: În curând veţi sărbători 11 ani, ce semnificaţie are pentru tine?
G.P.: Un vis împlinit, o reuşită după foarte multă implicare şi un nou imbold pentru a continua la un nivel mai ridicat.
R: Cum vezi evoluţia şcolii de dans din Călăraşi?
G.P.: Când am venit în oraş eram singurul pasionat, iar acum am ajuns ca în trei zile de la anunţarea unui eveniment important să umplem ambele săli ale Restaurantului „La Sălcii”. Am reţinut o „vorbă”: „Dacă nu eşti puţin nebun, nu eşti normal”. Eu voi alege să fiu „nebun” în continuare şi voi ridica cât pot de mult această şcoală de dans.
R: Până la ce nivel?
G.P.:Nu ştiu, dar sunt dispus să aflu.
R: Ce nu îţi place?
G.P.: De multe ori oamenii aleg să fie mai degrabă dezbinaţi decât uniţi, preferă sa accentueze defectele în loc să observe calităţile.