Ziua Libertăţii de Mişcare, marcată printr-un concurs de fotografie

CFR Călători marchează Ziua Libertății de Mișcare, 24 septembrie, prin organizarea unui concurs de fotografie despre mobilitate, libertatea de a călători și despre plăcerea călătoriei cu trenul. Concursul se va desfășura până la data de 30 septembrie 2016.

 Toți cei care doresc să se înscrie la concurs trebuie să trimită fotografii originale prin care să promoveze ideea libertății de mișcare cu trenul pe pagina de Facebook a evenimentului.

Câștigătorii concursului vor fi desemnați de o comisie formată din reprezentanți ai CFR Călători și specialiști în artă fotografică ai Centrului de Cercetare în Domeniul Vizualului, iar fotografiile din Top 20, stabilit de comisia de jurizare, vor fi reunite în cadrul unei expoziții la sediul Ministerului Transporturilor.

CFR oferă un bilet valabil în Europa, timp de o lună, la clasa I

Premiul oferit de CFR Călători este un bilet Interrail Global Pass valabil în Europa, timp de o lună, la clasa I, care oferă posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 30 de ţări europene, din Scandinavia, până în Turcia şi, în plus, traversarea maritimă cu vaporul între Italia şi Grecia. De asemenea, Centrul de Cercetare în Domeniul Vizualului oferă un loc la cursurile Şcolii de fotografie. Totodată, fotografiile din Top 20 vor fi expuse la sediul Ministerului Transporturilor.

Potrivit regulamentului, la acest concurs pot participa toate persoanele fizice care publică, în postări diferite (nu mai multe imagini în aceeași postare), una sau mai multe fotografii care să promoveze ideea libertății de mișcare cu trenul, în cadrul  evenimentului de promovare Ziua Libertății de Mișcare 2016. Concursul se va încheia la data de 30 septembrie 2016, ora 16:00. Premiile vor fi oferite de către reprezentanții CFR Călători, pe 14 octombrie. Comisia de jurizare va nota creativitatea, ingeniozitatea și prezența elementelor feroviare.

 

Finaliştii vor fi anunţaţi pe 3 octombrie, pe pagina de Facebook a evenimentului

 

Finaliștii vor fi anunțați public în data de 3 octombrie 2016, pe pagina de Facebook a evenimentului, “Ziua Libertății de Mișcare 2016”. Câștigătorii premiilor I și II vor fi anunțați public pe 4 octombrie, pe pagina evenimentului și vor fi informați pe contul de Facebook de pe care au înscris fotografia cu privire la modul de intrare în posesia premiului.