Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului la Dezastre, sărbătorită de pompieri

Pompierii călărăşeni organizează, în data de 13 octombrie 2015, începând cu ora 10:00, Ziua Porţilor Deschise cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului la Dezastre. Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţã (ISU) „Barbu ªtirbei” va desfăşura o serie de acţiuni la care vor fi invitaţi să participe elevi din cadrul mai multor unităţi de învăţământ din municipiul Călăraşi.

ISU „Barbu ªtirbei” al judeţului Cãlãraşi îşi va deschide porţile pentru toţi cei care doresc sã se familiarizeze cu profesia de pompier, vizualizând totodatã şi tehnica de intervenţie, cu care echipajele serviciilor profesioniste participã la misiunile de salvare. În acelaşi context, vizitatorii vor putea intra în contact cu pompierii salvatori şi paramedicii Serviciului Mobil de Urgențã, Reanimare și Descarcerare (SMURD) şi vor participa la prezentarea unor exerciţii demonstrative specifice de stingere, descarcerare şi acordare a primului ajutor medical de urgenţã, simulare misiune de cãutare-salvare a persoanelor şi multe altele. Cu această ocazie, cadrele inspectoratului vor desfăşura activităţi de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile generatoare de dezastre naturale, regulile de comportare în momentul producerii acestora, precum şi prezentarea mijloacelor de intervenţie în caz de dezastre şi modul de utilizare a acestora.

Marţi 13, Ziua informãrii preventive

 Tot astăzi, 13 octombrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu ªtirbei” al judeţului Cãlãraşi s-a raliat iniţiaţivei derulatã la nivel european, astfel cã, în fiecare zi de marţi 13, organizeazã Ziua informãrii preventive. Acţiunile dedicate acestei zile se desfãşoarã sub sloganul “Preveniţi ghinionul”, iar activitãţile informativ – educative ce vor avea loc urmãresc, în fapt, conştientizarea opiniei publice asupra pericolelor la care se poate expune în cazul nerespectãrii mãsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţã. Cadrele Inspecţiei de Prevenire au ales, de aceastã datã, sã conştientizeze opinia publicã asupra acelor tipuri de situaţii de urgenţã care se produc mai des pe raza judeţului nostru, incendii şi inundaţii. Astãzi, se vor desfãşura mai multe activitãţi de informare preventivã în localitãţile Cãlãraşi, Olteniţa, prilej cu care, cadre ale inspectoratului vor distribui pliante şi ghiduri informative cu mãsuri specifice de apãrare împotriva incendiilor şi materiale informative privind adoptarea unui comportament corespunzãtor în cazul producerii unor situaţii de urgenţã (incendii, inundaţii, cutremure, accidente tehnologice şi altele). De asemenea, cadrele  Inspecţiei de Prevenire se vor deplasa în mai multe unitãţi de învãţãmânt din cele douã municipii şi vor susţine lecţii de informare preventivã cu elevii, fiind desfãşurate şi concursuri tematice cu aceştia pe fondul temelor prezentate, iar cei mai buni copii vor fi premiaţi.  În zona Orizont, din municipiul Cãlãraşi, împreunã cu reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţã al municipiului Cãlãraşi,  cadre ale Inspecţiei de Prevenire vor amenaja şi un punct de informare a cetãţenilor, unde doritorii vor putea procura o serie de pliante şi materiale informative ce conţin mãsuri şi de prevenire pentru o arie largã de situaţii de urgenţã.

ziua dezastrelor