În data de 1 mai 2021, mama unei fete în vârstă de 14 ani a sesizat Poliția prin intermediul numărului de urgență 112 cu privire la declarațiile indecente pe care preotul i le-a făcut minorei chiar în timpul spovedaniei. Tânăra a înregistrat conversația și i-a arătat-o mamei sale.
Iată ce i-a spus preotul minorei: „Preot: Eu știu că ție îți place de mine și mie îmi place de tine, da? Adică e o dragoste așa… Nu știu cum să-ți zic… O dragoste mai din priviri! Acum doi ani sau acum trei ani, când ți-am zis că-mi place de tine, ne-am tot privit așa prin biserică și mi-am auzit vorbe că, uite, părintele se uită la fata lui… Poate ai auzit și tu! Fata: Am auzit, da! Preot: Bine, tu ești copil, dar… na. Și-am zis așa, să nu mai mă uit la tine. Dar… totuși. Parcă mă face să mă uit. Nu știu… ochii… Și… acum, ultima oară, te-am întrebat prea dur așa, adică. Poate voiai să zici ceva și nu ai zis. Fata: A, nu!
Preot: Ba da! Fata: Nu! Preot: Ba da, voiai să zici ceva. Fata: Nu voiam! Preot: Sigur? Fata: Sigur!”.
Din înregistrare reiese faptul că preotul i-ar mai fi făcut avansuri minorei și în urmă cu trei ani.