Un angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Călăraşi a protestat vineri dimineaţă, pe o schelă înaltă de 25 de metri, acuzând conducerea instituţiei că nu îi repară sistemul de frânare al maşinii sale de serviciu. În jurul orei 07:15, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost alertate prin 112 că în municipiul Olteniţa, în curtea Serviciului de Ambulanţă, un bărbat în vârstă de 57 de ani, conducător auto pe o autospecială de ambulanţă, s-a urcat pe o schelă de 25 de metri înălţime, cu antenă, protestând pe fondul unui conflict la locul de muncă. Cu protestatarul s-au purtat negocieri timp de trei ore şi jumătate. În cele din urmă, negociatorii veniţi de la Bucureşti au reuşit să-l convingă să coboare de pe schelă. Doi pompieri au urcat pe schelă să ajute bărbatul să coboare. Protestatarul a fost preluat de un echipaj cu medic al Ambulanţei. Contactat telefonic pentru a-i afla punctul de vedere în legătură cu această situaţie, Alexandru Chiriţă, directorul tehnic din cadrul SAJ Călăraşi, ne-a declarat: “Un ambulanţier a reclamat faptul că maşina nu funcţionează în parametri, în special sistemul de frânare. Maşina fusese săptămâna aceasta la service, a fost verificată şi nu s-a constatat nicio defecţiune la sistemul de frânare. I-am propus să mai facem o verificare a maşinii la Călăraşi. De dimineaţă, m-a sunat că dacă nu sunt de acord să fac verificarea la nu ştiu ce staţie ITP din Olteniţa, se duce acasă şi se spânzură. L-am rugat să vină la Călăraşi pentru că aici avem contract cu o staţie ITP, pentru a verifica împreună şi a vedea exact despre ce este vorba. Nu a acceptat. Colegul dumnealui a plecat spre Călăraşi cu ambulanţa pentru a face verificarea, iar după cinci minute după plecarea maşinii din curte, ambulanţierul Nefer Tudor s-a urcat pe un stâlp de antenă şi a ameninţat că se aruncă de acolo. Ambulanţierul spune că este persecutat de 30 de ani de când este la Ambulanţă. Ok! Sunt eu nebun, dar au fost nebuni toţi directorii dinaintea mea? M-a acuzat că l-am înjurat. Nu l-am înjurat. Din contră, domnia sa mă agresa cu telefoanele. Mă acuza că nu vreau eu să fac verificarea maşinii. Pentru mine, sitemele de securitate sunt prioritare. Chiar dacă exista o suspiciune de defecţiune la direcţie sau la sistemul de frânare, eu opresc maşina în momentul ăla. După negocieri, a coborât şi am mers împreună să verificăm maşina la o staţie ITP din Olteniţa. Am făcut verificarea pe sistemul de frânarea şi a ieşit în medie 65%. Minimul acceptat este de 50%. Deci maşina corespunde din punct de vedere al sistemelor de siguranţă. La direcţie şi la frână nu are niciun fel de problemă. Verificarea a fost semnată de mine şi de domnul Nefer. Într-adevăr este o maşină mai veche, din 2007, dar nu sunt nebun să trimit pe stradă o maşină cu defecţiuni. Pe data de 22 noiembrie 2016, angajatul Nefer Tudor a avut testarea psihologică anuală, însă nu am primit rezultatele”. De asemenea, Marius Manea, managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Călăraşi, ne-a precizat: “După acest incident, am mers cu maşina la staţia ITP din Olteniţa indicată de angajatul protestatar, întrucât am fost acuzaţi că încercăm să facem manevre la Călăraşi. În urma verificărilor, a reieşit faptul că maşina nu are niciun fel de problemă la sistemul de direcţie şi la cel de frânare. Lucrurile nu pot rămâne aşa în urma acestui incident. Trebuie să ne gândim că o astfel de persoană conduce totuşi o ambulanţă. Ne vom consulta cu psihologii şi medicii de la medicina muncii, apoi în funcţie de recomandarea acestora vom lua o decizie”.