CÂND VA FI LANSAT PROGRAMUL RABLA AUTO 2025

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că Programul Rabla auto 2025 nu ar trebui să întârzie mai mult de data de 1 septembrie. „Mă bucur să spun că am reuşit să salvăm parte din programul Rabla. Anul acesta, pentru persoane fizice, am reuşit să ducem bugetul de 200 de milioane de lei. Avem voucherele pentru termice, pentru hibrid, care sunt relativ mici, acolo nu se va modifica valoarea voucherului, în schimb, pentru maşinile electrice, unde valoarea vocuherelor era de 37.000 de lei, este un voucher pe care bugetul statului pur şi simplu nu-l mai suportă, va trebui să facem nişte […]

Learn more →

72 DE ORE DE SPERANȚĂ. PRIMELE DECLARAȚII ALE LUI MIHAI BADEA DUPĂ CELE TREI ZILE DE ÎNOT

Duminică, 20 iulie a.c., cursa lui Mihai Badea din cadrul evenimentului “72 dus-întors, a ajuns la final in cursul acestei dimineți. Acțiunea, dedicată strângerii de fonduri pentru construirea unui centru de recuperare pentru copii, a reunit o mulțime de susținători atât din interiorul granițelor, cât și din străinătate.  După 72 de ore de înot non-stop, Mihai Badea și-a bătut propriul record . Acțiunea, fără precedent în România, a atras atenția personalităților, printre care îi putem aminti pe sportiva Nadia Comăneci, înotătorul Martin Strel, dar și președintele Children în Distress UK, Anne Marie Martin, și președintele American Friends of CID în […]

Learn more →

START ÎNOT. EVENIMENTUL CARITABIL “72 DUS-ÎNTORS” A ÎNCEPUT

Joi, 17 iulie a.c., evenimentul “72 dus-întors”, dedicat strângerii de fonduri pentru construirea unui centru de recuperare pentru copii, a debutat în dimineața aceasta, acțiunea reunind o mulțime de susținători atât din interiorul granițelor, cât și din străinătate. Acțiunea, fără precedent în România, constă într-un maraton de înot de anduranță de 72 de ore neîntrerupt, desfășurat pe Canalul Siderurgic, în sprijinul copiilor cu nevoi speciale. Organizat pentru prima dată în țara noastră, evenimentul aduce la un loc performanță, solidaritate și speranță, într-o manifestare care depășește limitele sportului clasic și devine un simbol al empatiei și al implicării civice. Pe lângă […]

Learn more →

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ, SUB VIZORUL PREMIERULUI. CE MĂSURI FISCALE PREGĂTESC AUTORITĂȚILE

O posibilă măsură fiscală ar putea avea impact direct asupra Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte culte religioase. Autoritățile guvernamentale se gândesc la o eventuală taxare suplimentară a veniturilor preoților, precum și la revizuirea regimului financiar al unităților de cult. Inițiativa s-ar afla în faza preliminară de lucru în cadrul Executivului, fiind susținută, conform acelorași surse, de președintele Nicușor Dan și de premierul Ilie Bolojan, în contextul unor negocieri interne privind prioritățile fiscale și bugetare ale guvernului. Măsura ar urma să fie prezentată ca parte a unei reforme de optimizare bugetară. Conform informațiilor vehiculate, în cercurile de decizie se discută […]

Learn more →

POȘTA ROMÂNĂ: RELUAREA ACTIVITĂȚII POȘTALE CĂTRE ORIENTUL MIJLOCIU

Compania Națională ,,Poșta Română”  informează clienții cu privire la reluarea parțială a serviciilor poștale internaționale către Orientul Mijlociu, în contextul modificărilor recente legate de securitatea din regiune. IsraelRestricțiile impuse de autoritățile israeliene au fost ridicate, iar Israel Post își desfășoară activitatea în mod normal. Trimiterile internaționale expediate din România sunt prelucrate și distribuite în Israel. Totuși, din cauza volumului ridicat de colete și a limitărilor operaționale, pot apărea întârzieri în procesarea expedierilor. IrakÎncepând cu data prezentei, Poșta Română reia activitatea de acceptare a trimiterilor poștale internaționale către Irak, atât colete, cât și corespondență. IranPentru destinația Iran, activitatea poștală rămâne suspendată. […]

Learn more →

FRANȚA ȘI ROMÂNIA SOLICITĂ AMÂNAREA APLICĂRII ACORDULUI MERCOSUR

Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni. La invitația Franței, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut o întrevedere oficială cu Annie Genevard, ministrul francez al Agriculturii și Securității Alimentare, pentru a discuta două teme de maximă importanță pentru viitorul agriculturii europene: Acordul de liber schimb UE–MERCOSUR și viitorul Politicii Agricole Comune. Cei doi oficiali au subliniat necesitatea unei cooperări consolidate între România și Franța, în contextul provocărilor comune cu care se confruntă fermierii din ambele state membre. […]

Learn more →

TIMIȘOARA, CEL MAI POTRIVIT ORAȘ DIN EUROPA PENTRU VACANȚA DE VARĂ. DESTINAȚIA ROMÂNEASCĂ A DEPĂȘIT ATENA ȘI VARȘOVIA ÎN TOPURI

Timişoara este cel mai potrivit oraş din Europa pentru o vacanţa de vară cu familia. Este concluzia la care au ajuns reprezentanţii unei platforme internaţionale de închiriat maşini. În acest clasament, oraşul de pe Bega a depăşit destinaţii celebre din Europa cum ar fi Atena, Varşovia sau Madrid. Al cincilea oraş după mărime al României, Timişoara, este un loc fermecător, spun vizitatorii. Foarte mulți apreciază clădirile istorice refăcute și vor să vadă centrul oraşului sau Piaţa Victoriei, unde a început Revoluţia din 1989. Timişoara mai are câteva zeci de parcuri, de altfel unul dintre ele i-a adus pe vremuri renumele […]

Learn more →

CALENDARUL EXAMENULUI DE BACALAUREAT, SESIUNEA TOAMNĂ 2025

Sesiunea din august 2025 a examenului național de bacalaureat reprezintă o nouă oportunitate pentru candidații care nu au reușit să promoveze probele în sesiunile precedente, indiferent dacă fac parte din promoția curentă sau din generații mai vechi. Potrivit Ordinului Ministerului Educației (nr. 6481/2024), înscrierile au loc în perioada 14 – 21 iulie, interval în care se pot înregistra și absolvenții claselor terminale care au promovat examenul de corigență. Luna iulie este rezervată înscrierii la toate probele examenului, atât cele scrise, cât și cele de evaluare a competențelor. Candidații care susțin și promovează corigențele în această perioadă sunt, de asemenea, obligați […]

Learn more →

ROMÂNIA, PRIMA ȚARĂ DIN EUROPA CARE VA ACHIZIȚIONA SISTEME DE APĂRARE DE LA ISRAELIENI

Într-o mișcare strategică menită să umple o lacună critică în sistemul său de apărare, România se pregătește să semneze în toamna anului 2025 un contract de miliarde de euro cu firma israeliană Rafael pentru achiziția unui sistem avansat de apărare aeriană. Decizia subliniază o reorientare a politicii de securitate a Bucureștiului și marchează un pas decisiv în consolidarea flancului estic al NATO, într-un context regional tot mai volatil. Deși ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a folosit o comparație puternică cu faimosul sistem “Iron Dome” pentru a ilustra publicului larg necesitatea noilor echipamente, surse multiple și detalii din licitație confirmă că sistemul […]

Learn more →

DUBĂ CUPRINSĂ DE FLĂCĂRI ÎN MODELU. SPIRITUL CIVIC A ELIMINAT POSIBILITATEA PRODUCERII UNEI TRAGEDII

În urmă cu aproximativ o oră, o dubă a fost cuprinsă de flăcări în comuna Modelu, cauza producerii incendiului nefiind încă cunoscută. Conform surselor Canal SUD, autovehiculul, cumpărat în urmă cu doar câteva zile, a luat foc chiar în fața unei locuințe. Din cauza posibilității extinderii flăcărilor la casele și la magazinul situat la doar câțiva metri distanță, cetățenii s-au alarmat, iar câțiva trecători au încercat să mute duba la o distanta sigură. Din informațiile primite, autovehiculul era plin cu marfă. La fața locului s-a deplasat o autospecială a pompierilor, precum și un echipaj de polițiști.

Learn more →

CĂLIN GEORGESCU, TRIMIS ÎN JUDECATĂ. DECIZIA ESTE DEFINITIVĂ

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru propagandă legionară de procurorii Parchetului General, rămâne sub control judiciar. Decizia a fost luată marți, 15 iulie a.c., de Tribunalul București și este definitivă. „În temeiul art. 425/1 alin. (7) pct. 1 lit. b) rap. la art. 205 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul inculpat Georgescu Călin împotriva încheierii pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 07.07.2025, în dosarul nr. 24185/299/2025/a1.1. În temeiul art. 275 alin. (2) C.pr.pen., obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare […]

Learn more →

PLATFORMA DE ASFALT DIN PARCUL CENTRAL, ÎN PLIN PROCES DE MODERNIZARE

Primăria municipiului Călărași face pași concreți pentru modernizarea zonei dintre Parcul Central și Promenadă, cunoscută de călărășeni sub denumirea de „cascadă”. Lucrările aflate în desfășurare vizează reabilitarea completă a platformei de asfalt care va deveni o punte de legătură modernă între cele două spații esențiale de relaxare ale orașului. Intervențiile vizează nu doar refacerea infrastructurii, ci și valorificarea estetică a zonei. În paralel, echipa Direcției de Programe și Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei pregătește un proiect pentru reabilitarea falezei Parcului Central care urmează să fie depus spre finanțare prin Programul Regional Sud Muntenia.

Learn more →

WIZZ AIR SUSPENDĂ DEFINITIV ZBORURILE SPRE ȘI DIN ABU DHABI

Operatorul de zboruri low-cost, Wizz Air, a anunțat că va opri definitiv toate zborurile operate prin subsidiara Wizz Air Abu Dhabi. Decizia vizează și ruta directă de la Chișinău. Măsura va fi aplicată începând cu 1 septembrie. Compania comunică pe rețeau X că decizia ar fi parte a unei schimbări strategice care urmărește consolidarea prezenței pe piețele din Europa Centrală și de Est. Wizz Air a confirmat oficial suspendarea tuturor operărilor prin subsidiara Wizz Air Abu Dhabi, prin care erau operate rutele din Chișinău, București și Cluj‑Napoca spre Abu Dhabi. Retragerea companiei Wizz Air vine pe fondul mai multor provocări, printre care instabilitatea geopolitică din regiune, închiderile repetate ale […]

Learn more →

LISTA ACTUALIZATĂ A MEDICAMENTELOR CARE POT DA UN REZULTAT POZITIV LA DRUGTEST

O serie de medicamente banale, pe care toată lumea le-a luat și le ia pentru tratarea unor afecțiuni, au fost incluse de Ministerul Sănătății pe lista medicamentelor, care pot genera efecte psihoactive ce pot afecta capacitatea de a conduce și duc astfel la suspendarea permisului auto. Ministerul Sănătății a publicat o ultimă variantă a listei medicamentelor autorizate în România care conțin substanțe ce pot prezenta efecte psihoactive și pot afecta astfel capacitatea de a conduce autovehicule. O mare parte din analgezicele comune încă se regăsesc pe listă, dar au fost scoase medicamentele care conțineau pseudoefedrină, în general prescrise pentru gripe […]

Learn more →