RAZIE ÎN PATRU LOCALITĂȚI DIN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI. CÂTE AMENZI AU DAT POLIȚȘTII

Polițiștii călărășeni au organizat, vineri seara, o razie de amploare pe teritoriul localităților Curcani, Șoldanu, Luica și Nana. În total, oamenii legii au efectuat 11 filtre, au legitimat 254 de persoane, iar 158 de autovehicule au fost verificate. „Polițiștii au efectuat 36 de testări cu aparatele din dotare, în vederea depistării conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice și/sau substanțe psihoactive. Totodată, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași. Totodată, polițiștii au reținut șase permise de conducere și au retras un certificat […]

Learn more →

CEI DOI BĂRBAȚI DIN RĂZVANI ȘI ȘOLDANU DAȚI ÎN URMĂRIRE S-AU PREDAT

Viorel Cobzaru, din Răzvani, și Cosmin Florea, din Șoldanu, s-au predat autorităților, potrivit unor surse judiciare, după ce anterior au fost dați în urmărire națională. Aceștia au fost condamnați la un an și patru luni de închisoare fiecare, după ce în 2022 i-au fost complici unui bărbat din București pentru a fura catalizatoarele mai multor autoturisme din municipiul Târgoviște. Bărbatul alături de care au acționat cei doi călărășeni se numește Marius Lucian Gheorghe și este din București. Planul de acțiune al celor trei era unul foarte simplu: în timp ce individul din București extrăgea catalizatoarele, cei doi călărășeni asigurau paza […]

Learn more →

ACCIDENT RUTIER GRAV LA ȘOLDANU. A FOST ACTIVAT PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE

Un accident rutier grav a avut loc în această seară, în jurul orei 18.25, în localitatea Șoldanu. Două autoturisme au intrat în coliziune și au rezultat opt victime: trei într-o mașină și cinci în cealaltă, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași. În urma impactului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. „S-au deplasat rapid la locul intervenţiei o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de la garda Budești și o autospecială Smurd de la Detaşamentul Oltenița, dar și patru ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. Din cele opt persoane, doar trei victime prezentau TCC minor, dureri […]

Learn more →