A ÎNCEPUT CAMPIONATUL NAȚIONAL INDIVIDUAL DE LUPTE U17, LA CĂLĂRAȘI

Sala Polivalentă din Călărași găzduiește în aceste zile Campionatul Național Individual de Lupte U17. Competiția are loc între 25-27 aprilie și adună la start 450 de luptători din întreaga țară, susțin organizatorii. „Tinerii sportivi vor da totul pe cele patru saltele instalate în Sala Polivalentă Ion C. Neagu, într-o demonstrație de curaj, determinare și talent. Fiecare meci va conta, fiecare luptă va fi un pas în plus spre visul de a deveni campion. Vino să susții generația viitoare a luptelor românești și să trăiești emoția competiției la cel mai înalt nivel”, este mesajul organizatorilor. Intrarea este liberă. FOTO: Facebook / […]

Learn more →

VIDEO | TRIBUT EMOȚIONANT PENTRU ANCA GAVRILĂ

Sala Polivalentă din Călărași a găzduit duminică un eveniment extrem de emoționant. Este vorba despre Memorialul „Anca Florina Gavrilă”, organizat în memoria Ancăi Gavrilă, tânăra din Călărași decedat în incendiul de la Ferma Dacilor. Prezenți în sală au fost membri familiei, fostele colege, dar și persoane care au cunoscut-o și au îndrăgit-o pe Anca.  Momentul de reculegere ținut în memoria Ancăi a fost unul dintre cele mai emoționante. Tot duminică, Anca ar fi împlinit 21 de ani, iar familia acesteia a decis ca momentul de reculegere să fie ținut la ora 12.30, exact când a venit pe lume, în urmă […]