LUCRĂRILE LA SALA DE SPORT DIN ROSEȚI, RELUATE

Primarul comunei Roseți, George Chiriță, a anunță, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că au fost reluate lucrările la sala de sport din localitate, după mai multe discuții cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții (CNI). Edilul a mai adăugat că va supraveghea în permanență derularea proiectului. „În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții am reușit să reluăm lucrările la sala de sport, un șantier abandonat de prea mult timp. Am stabilit împreună cu constructorul detaliile execuției și voi monitoriza permanent derularea acestui proiect important pentru comunitatea noastră”, a declarat George Chiriță, primarul comunei Roseți. George Chiriță […]

Learn more →

RAZIE ÎN MODELU ȘI ROSEȚI! CÂTE AMENZI AU DAT POLIȚIȘTII

Polițiștii călărășeni au organizat, vineri, o razie de amploare în localitățile Modelu și Roseți. Cu această ocazie, oamenii legii au efectuat 12 fitre, au legitimat 112 persoane și au verificat 80 de autovehicule. De asemenea, cinci societăți comerciale au fost și ele controlate. „Totodată, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei. Ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut cinci permise de conducere și au retras cinci certificate de înmatriculare”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție […]

Learn more →

ROSEȚI: BĂRBAT CONDAMNAT CU EXECUTARE DUPĂ CE A ÎNCĂLCAT DE TREI ORI UN ORDIN DE PROTECȚIE

Judecătoria Călărași l-a condamnat, joi, pe un bărbat din Roseți la un an și trei luni de închisoare cu executare, după ce a încălcat un ordin de protecție de trei ori. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile. Totul a început pe 21 mai 2024, atunci când fosta soție a obținut un ordin de protecție împotriva bărbatului prin care acesta nu avea voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de femeie sau de locuința acesteia. Bărbatul nu a ținut însă cont, iar a doua zi a mers la casa fostei […]

Learn more →

NICOLAE RÂJNOVEANU, DESPRE LUCRĂRILE LA REȚEAUA DE GAZE DIN ROSEȚI: „MIERCURI ESTE PRIMA ZI ÎN CARE ÎNCEPEM SĂ EXCAVĂM”

Nicolae Râjnoveanu, primarul comunei Roseți, a anunțat recent, într-un interviu pentru Canal Sud, că săptămâna aceasta vor fi demarate lucrările pentru înființarea rețelei de gaze din localitate. La finalul proiectului, toți locuitorii comunei vor avea branșamente la care se vor putea racorda pentru accesul la rețea. „Miercuri este prima zi în care începem să excavăm, adică să înceapă să monteze rețeaua. V-am mai spus și repet: aveam promisiunea certă că în șase luni de zile avem gaze în Roseți. Acum, depinde cum se va desfășura. Pentru că atunci când aveam promisiunea, eram încă primar și știam că orice mi se […]

Learn more →

NICOLAE RÂJNOVEANU, DESPRE LUCRĂRILE LA REȚEAUA DE GAZE DIN ROSEȚI: „MIERCURI ESTE PRIMA ZI ÎN CARE ÎNCEPEM SĂ EXCAVĂM”

Nicolae Râjnoveanu, primarul comunei Roseți, a anunțat recent, într-un interviu pentru Canal Sud, că săptămâna aceasta vor fi demarate lucrările pentru înființarea rețelei de gaze din localitate. La finalul proiectului, toți locuitorii comunei vor avea branșamente la care se vor putea racorda pentru accesul la rețea. „Miercuri este prima zi în care începem să excavăm, adică să înceapă să monteze rețeaua. V-am mai spus și repet: aveam promisiunea certă că în șase luni de zile avem gaze în Roseți. Acum, depinde cum se va desfășura. Pentru că atunci când aveam promisiunea, eram încă primar și știam că orice mi se […]

Learn more →

DOSAR PENAL DUPĂ ACCIDENTUL DIN ROSEȚI. VINOVAT, UN BĂRBAT DE 74 DE ANI

Un autoturism și o autoutilitară au fost implicate, marți seara, într-un accident rutier, în localitatea Roseți. Potrivit polițiștilor, impactul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, după ce șoferul autoutilitarei nu a oprit la STOP. „La data de 13 august, un bărbat de 74 de ani a condus o autoutilitară în localitatea Roseți, județul Călărași, iar la intersecția cu DN 3B nu a respectat semnificația indicatorului oprire, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 31 de ani”, a declarat Bianca Ghiveci, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași. Patru persoane, printre care […]

Learn more →

ACCIDENT RUTIER ÎN ROSEȚI! DOUĂ FETIȚE AU AJUNS LA SPITAL

Un accident rutier între un autoturism și o autoutilitară a avut loc marți seară în localitatea Roseți. Primele date arată că impactul s-a produs după ce autoutilitara nu ar fi acordat prioritate autoturismului. Două fetițe, aflate în autoturism, au avut atacuri de panică și au fost transporte la spital pentru îngrijiri medicale. Atât autoturismul, cât și autoutilitara au fost preluate pe platformă. Ambii șoferi au scăpat teferi. Traficul în zonă a fost blocat preț de câteva zeci de minute, pentru ca pompierii militari să poată interveni fără probleme și pentru ca autovehiculele să poată fi ridicate în siguranță. La fața […]

Learn more →

PRIMĂRIA ROSEȚI ORGANIZEAZĂ ZILELE COMUNEI, ÎN WEEKEND. CEI MAI GOSPODARI LOCUITORI VOR FI PREMIAȚI

Primăria Roseți se pregătește intens pentru cel mai așteptat moment de către locuitorii comunei și face ultimele pregătiri pentru ca Zilele Comunei să fie un spectacol pe cinste. Evenimentul va avea loc weekendul acesta și se anunță unul senzațional. „Cât privește Zilele Comunei, pe 17 și 18 (n.r. august) le serbăm. Profităm de ocazia că 15 și 16 sunt zile libere, dar noi nu o să fim liberi pentru faptul că trebuie să organizăm totul și locația unde se avem scena trebuie pusă la punct cu toate treburile de acolo”, a declarat Nicolae Râjnoveanu, primarul comunei Roseți. Printre artiștii care […]

Learn more →

PRIMARUL NICOLAE RÂJNOVEANU: A SOSIT AL DOILEA TRANSPORT DE ȚEAVĂ PENTRU ÎNFIINȚAREA REȚELEI DE GAZE DIN ROSEȚI

Primarul comunei Roseți, Nicolae Râjnoveanu, anunță că săptămâna aceasta a ajuns cel de-al doilea transport de țeavă pentru realizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în localitate. Până în acest moment nu au fost demarate lucrările, asta pentru că autorizația de construcție nu a fost încă emisă. Totuși, edilul spera ca în cel mai scurt timp să fie eliberat și acest document, astfel încât proiectul să fie demarat. „S-au făcut demersurile necesare pentru a intra cu documentația în CTC, în așa fel ca ANRE să emită autorizația de construcție către Distrigaz. Toate demersurile, cu părere de rău, nu le facem […]

Learn more →

PRIMĂRIA ROSEȚI A SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE PENTRU REȚEAUA DE GAZE DIN LOCALITATE

Primarul comunei Roseți, Nicolae Râjnoveanu, anunță că a semnat, la începutul acestei săptămâni, la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanțare pentru realizarea rețelei de gaze din localitate. Proiectul este unul de mare anvergură și are o valoare de aproximativ 10 milioane de euro. „Pe data de 16 iulie, când e și ziua mea de naștere, mi s-a făcut un mare cadou. Am fost solicitat să semnez contractul de finanțare pentru rețeaua de gaze în comuna Roseți. Un lucru extraordinar. Știți foarte bine, costă în jurul a 50 de milioane de lei, asta înseamnă cam 10 milioane de euro”, a declarat Nicolae […]

Learn more →

BĂRBAT DIN ROSEȚI, CONDAMNAT CU EXECUTARE DUPĂ CE A CONDUS FĂRĂ PERMIS

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din Roseți a fost condamnat, miercuri, 10 iulie, de Judecătoria Călărași la un an de închisoare cu executare, după ce s-a urcat la volan deși nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fapta s-a petrecut în iulie 2021, iar bărbatul a fost cercetat în stare de libertate. Audiat în calitate de suspect, bărbatul a recunoscut fapta și a precizat că este proprietarul mașinii. A mai adăugat că a avut autoturismul într-un service auto, iar după reparație a vrut să facă o probă pentru a vedea cum merge mașina. Astfel, […]

Learn more →

NICOLAE RÂJNOVEANU: AVEM PROMISIUNEA CĂ ÎN IARNĂ VOM AVEA GAZE ÎN ROSEȚI

Nicolae Râjnoveanu, primarul comunei Roseți, a vorbit, într-un interviu pentru Canal Sud, despre proiectele care urmează să fie implementate în perioada următoare în localitatea pe care o conduce. Acesta vorbit, printre altele, despre proiectul rețelei de gaze, pe care l-a numit proiectul său de suflet. Edilul a declarat că săptămâna viitoare urmează să semneze contractul pentru această investiție, ca mai apoi lucrările să fie demarate. La finalul proiectului, toți locuitorii din comuna Roseți vor beneficia de rețeaua de gaze. Primarul Nicolae Râjnoveanu mai adaugă faptul că lucrările ar urma să fie încheiate chiar în această iarnă. „Normal, 22 de luni […]

Learn more →

GEORGE CHIRIȚĂ, NOUL PRIMAR AL COMUNEI ROSEȚI

George Chiriță (PNL) a reușit să producă cea mai mare surpriză din județul Călărași la alegerile locale din 9 iunie. Acesta l-a învins pe Nicolae Râjnoveanu (PSD), actualul primar al comunei Roseți, cel care conduce localitatea de mai bine de 20 de ani. George Chiriță a câștigat alegerile cu 52,41% dintre voturile valabil exprimate, astfel că din toamnă va deveni primarul comunei Roseți. Rezultatele finale ale alegerilor din comuna Roseți sunt: George Chiriță se va bucura de sprijinul Consiliului Local, asta pentru că următorul Consiliu Local al comunei Roseți va fi format din opt consilieri PNL și șapte consilieri PSD. […]

Learn more →

CÂINE RĂMAS BLOCAT ÎNTR-O GROAPĂ ADÂNCĂ DE PATRU METRI, SALVAT DE POMPIERII CĂLĂRĂȘENI

Pompierii militari călărășeni au salvat, joi, un câine căzut într-o groapă de aproximativ patru metri, în localitea Roseți. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situația de Urgență (ISU) Călărași, o persoană a auzit zgomot în groapa respectivă, iar în momentul în care s-a apropiat a vazut că animalul a rămas blocat. Persoana nu a stat deloc pe gânduri și a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a cere ajutor.  „Un echipaj de descarcerare de la Detașamentul Călărași s-a deplasat rapid la fața locului cu o autospecială și în scurt timp câinele, de talie mare, era salvat! Un pompier salvator s-a […]

Learn more →

PRIMARUL COMUNEI ROSEȚI ANUNȚĂ CĂ O COMPANIE VREA SĂ INVESTEASCĂ ÎN LOCALITATE

Primarul comunei Roseți, Nicolae Râjnoveanu, anunță că o companie din domeniul produselor farmaceutice și-a arătat intenția de a investi în localitatea pe care o conduce. Momentan, nu se știe ce formă ar urma să îmbrace această investiție, asta pentru că discuțiile sunt la început. Recent, managerul companiei a venit în vizită la Roseți pentru a vedea amplasamentul. „Omul a venit, a văzut amplasamentul, a fost încântat, cel puțin așa mi s-a părut mie. Pot să vă spun că lucrurile decurg cum trebuie. I-am explicat ce trebuie să facă pentru început și dacă își dorește, într-adevăr, acest lucru, noi suntem dispuși […]

Learn more →