CRIN ANTONESCU, DESPRE ROMÂNIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA: „UN SINGUR POPOR ÎN DOUĂ STATE”

Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a fost prezent, vineri, la Chișinău, într-o acțiune de campanie electorală. Într-o conferință de presă, acesta a precizat că cel mai optimist scenariu pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este anul 2029. „Glumeam la întâlnirea pe care domnul președinte (n.r. Igor Grosu, președintele Parlamentului din Republica Moldova) a avut bunăvoința și prietenia să ne-o acorde la Parlament. Întrebam când ar fi planul optimist pentru ca Republica Moldova să fie membru al Uniunii Europene cu drepturi depline, cu acte în regulă. Și vorbeam de 2029 și atunci m-am gândit că dacă voi […]

Learn more →

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, MARCATĂ LA CĂLĂRAȘI

Cu speranță și mândrie în suflete, călărășenii au participat astăzi, 1 decembrie a.c., la festivitatea organizată de Centrul Militar cu prilejul Zilei Naționale. Chiar dacă mult îndrăgita parada militară nu a figurat pe desfășurătorul evenimentului, cetățenii au participat la momentele menite să reamintească valorile unității, libertății și identității naționale. După salutul Gărzii de Onoare efectuat de Valentin Deculescu, prefectul județului Călărași, soborul de preoți, condus de Viorel Dinu, protopopul Protoieriei Călărași, a oficiat serviciul religios, oferindu-le românilor prezenți câteva momente pentru a reflecta asupra eforturile celor care au realizat Marea Unire. Prezente la evenimentul dedicat Unirii Principatelor au fost și […]

Learn more →

ROMÂNIA SE TOPEȘTE LA SOARE. JUDEȚUL CĂLĂRAȘI, SUB COD PORTOCALIU DE CANICULĂ

Valul de caniculă pare să nu plece curând de pe teritoriul României și aduce cu el temperaturi extreme și un disconfort termic accentuat. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că aproape întreaga țară este acoperită de acest val de caniculă, astfel că a emis mai multe atenționări. În ceea ce privește județul Călărași, astăzi, 19 august, este valabil un cod portocaliu. Meteorologii anunță că este pentru a șaptea zi consecutivă când valul de căldură persistă în județul Călărași. Astăzi, pe perioada valabilității codului portocaliu, „va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de […]

Learn more →

„GENERAȚIA DE SUFLET” A REUȘIT! ROMÂNIA A CÂȘTIGAT GRUPA ȘI ESTE ÎN OPTIMI LA EURO

Echipa națională de fotbal a României a reușit, astăzi, un rezultat istoric, iar întreaga țară trăiește în aceste clipe cele mai puternice emoții de bucurie. Tricolorii au reușit o remiză cu Slovacia, scor 1-1, rezultat în urma căruia au terminat grupa E pe prima poziție. Această clasare se datorează și remizei albe din celălalt meci al grupei, Ucraina – Belgia. Partida dintre România și Slovacia a fost un adevărat roller coaster de emoții. Slovacii au deschis scorul în minutul 24, grație unei execuții splendide cu capul a lui Ondrej Duda. Atunci, tensiunea a crescut atât în teren cât și în […]

Learn more →

ROMÂNIA DEBUT DE VIS LA EURO ÎN FAȚA UCRAINEI. ESTE CEA MAI CATEGORICĂ VICTORIE DIN ISTORIA PARTICIPĂRILOR ROMÂNIEI LA CAMPIONATUL EUROPEAN

Naționala României a jucat, astăzi, contra Ucrainei, primul său meci în cadrul Campionatului European de Fotbal 2024. Debutul tricolorilor a fost unul cum nu se putea mai spectaculos, asta pentru că s-au impus categoric cu scorul de 3-0. Primul gol a fost marcat de Nicușor Stanciu în minutul 29 printr-un șut din prima după o pasă a lui Dennis Man. Portarul Ucrainei, Andriy Lunin (Real Madrid), a rămas spectator la execuția lui Stanciu, ceea ce face ca reușita românului să fie deja numit printre specialiști drept golul turneului, până la acest moment. Al doilea gol de pe tabelă a fost […]

Learn more →

A ÎNCEPUT EURO 2024. GERMANIA, VICTORIE CATEGORICĂ ÎN FAȚA SCOȚIEI. ROMÂNIA DEBUTEAZĂ LUNI

Cea de-a șaptesprezecea ediție a Campionatul European de Fotbal a debutat seara trecută cu victoria categorică a Germaniei, țara gazdă, în fața reprezentativei Scoției. Nemții au jucat excelent în meciul de deschidere și s-au impus clar, cu scorul de 5-1. Golurile Germaniei au fost marcate de Florian Wirtz (minutul 10), Jamal Musiala (minutul 19), Kai Havertz (minutul 45+1 – penalty), Niclas Fullkrug (minutul 68) și Emre Can (minutul 90+3). De asemenea, Niclas Fullkrug a mai marcat un gol în minutul 76, însă acesta a fost anulat din cauza unui ofsaid în construcția fazei. De cealaltă parte, golul Scoției a fost […]

Learn more →

A PLOUAT CU AMENZI DE 1 MAI ÎN TOATĂ ROMÂNIA. POLIȚIȘTII AU APLICAT SANCȚIUNI DE APROAPE UN MILION DE EURO

Prima zi a minivacanței în care ne aflăm, 1 mai, a fost una extrem de solicitantă pentru polițiștii românii. La nivel național, oamenii legii au intervenit la peste 2.900 de solicitări ale cetățenilor și au constatat peste 11.200 de fapte contravenționale. De asemenea, polițiștii au organizat 472 de acțiuni.  În urma activităților desfășurate, oamenii legii au depistat 24 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost luate 37 de măsuri preventive. Totodată, pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 11.235 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.810.950 de […]

Learn more →

VIDEO. CUM SE VA DESFĂȘURA O CĂLĂTORIE CU AVIONUL ÎNTR-UN STAT DIN SPAȚIUL SCHENGEN, ÎNCEPÂND CU 31 MARTIE

Începând cu data de 31 martie, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Aceasta înseamnă că românii care vor călători cu avionul în statele membre Schengen nu vor mai trece prin controlul de frontieră, adică nu vor mai prezenta documentele personale. Totuși, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) anunță că cetățenii trebuie să aibă în continuare în posesia lor un document de călătorie valabil. Într-un videoclip postat pe o rețea de socializare a MAI este indicat traseul pe care o persoană care va călători într-o țară din spațiul Schengen îl va avea de urmat, începând cu 31 […]

Learn more →