ȘOFER DE 25 DE ANI, DEPISTAT POZITIV LA DRUGTEST

Un tânăr șofer în vârstă de 25 de ani a fost oprit de polițiști, în noaptea de marți spre miercuri, pe o stradă din Dichiseni, pentru un control de rutină. Inițial, oamenii legii i-au verificat acestuia documentele, însă mai apoi l-au testat cu aparatul drugtest. În urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a sustanțelor psihoactive. Tânărul s-a ales cu dosar penal.  „Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a […]

Learn more →

DOSAR PENAL PENTRU DOI TINERI ȘOFERI DIN RĂZVANI ȘI CĂLĂRAȘI. AU FOST DEPISTAȚI POZITIV LA DROGURI

Polițiștii călărășeni au oprit în trafic, joi, 7 martie, doi tineri, pentru un control de rutină. Dacă la testarea cu aparatul etilotest rezultatele au fost negative, în urma testării cu aparatul drugtest au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Primul dintre tineri are 22 de ani și este din localitatea Răzvani, în timp ce al doilea are 21 de ani și este din municipiul Călărași.  Deoarece rezultatul testului antidrog nu reprezintă probă în dosarul penal, ambii șoferi au fost conduși la o unitate medicală, unde le-au fost recoltate probe biologice, pentru a se stabili cu exactitate […]

Learn more →

BĂRBAT DIN JEGĂLIA, DEPISTAT POZITIV LA APARATUL DRUGTEST

Un bărbat de 36 de ani din comuna Jegălia care se afla la volanului unui aututurism a fost oprit în trafic pe 22 ianuarie, în jurul orei 17.00, pe o stradă din Călărași, pentru un control. Polițiștii i-au verificat acestuia documentele și l-au testat cu aparatul drugtest. În urma testărăii, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a sustanțelor psihoactive, potrivit unui comunicat Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași. Bărbatul a fost condus la spital și s-a ales cu dosar penal. „Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea […]

Learn more →