LEGEA CARE INTERZICE VÂNZAREA DE ARTICOLE PIROTEHNICE COPIILOR SAU PERSOANELOR NEAUTORIZATE A FOST PROMULGATĂ

Nicușor Dan, președintele României, a promulgat vineri legea care interzice comercializarea articolelor pirotehnice către minori şi către persoane neautorizate. Proiectul a fost depus în Parlament în noiembrie 2018 și a fost votat în Senat în martie 2019, iar în Camera Deputaților în mai 2025. Așadar, un drum de aproximativ șapte ani de la idee la concretizare. Inițiatorul proiectului, Mihai Weber, a precizat că „nu mai puţin de 565 de persoane, în special copii şi tineri, au suferit răni grave sau mutilări pe viaţă în sezonul sărbătorilor de iarnă 2024-2025, din cauza accidentelor provocate de petarde, însă numărul total al victimelor […]

Learn more →

DESCINDERI LA VÂNZĂTORII DE ARTIFICII DIN CĂLĂRAȘI. CE AU DESCOPERIT OAMENII LEGII

Polițiștii călărășeni au descins ieri, 21 decembrie, la 17 adrese din localitățile Roseți și Alexandru Odobescu. Perchezițiile au avut loc la domiciliile unor persoane care ar fi vândut ilegal articole pirotehnice, precum și la punctele de lucru ale unor societăți comerciale adminsitrate de acestea, unde se vindeau produsele respective, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.  În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea disponibilizării 62.730 de bucăți de articole pirotehnice. „Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate 1.096 de kg de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1, F2 și F3. Polițiștii continuă cercetările, […]

Learn more →