În perioada 16 – 22 august 2021, polițiștii locali şi-au desfăşurat activitatea, conform planificării lunare, având la bază atribuţiile prevăzute în Legea nr. 155/2010, Hotărârea Guvernului nr. 1332/2010, Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului pe anul 2019, respectiv Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, Regulamentul de Ordine Interioară, precum şi în concordanţă cu evoluţia situaţiei operative din zonele şi locurile date în responsabilitate.
S-a avut în vedere, în principal, acoperirea cu elemente de dispozitiv, a tuturor zonelor şi itinerariilor de patrulare unde, conform statisticilor şi a informaţiilor primite de la celelalte structuri de ordine publică sau de la cetăţenii municipiului, acolo unde frecvent se tulbură ordinea şi liniştea publică, se săvârşesc acte sau fapte antisociale.
În perioada anterior menţionată, polițiștii locali au legitimat un număr de 171 de persoane, au intervenit la 23 de sesizări primite prin Dispeceratul instituției și 17 sesizări primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, au aplanat şapte stări conflictuale, au procedat împreună cu reprezentanții Serviciului Transporturi din cadrul Primăriei Călărași la ridicarea a trei autovehicule conform Legii 421 din 2002, au constatat 107 fapte antisociale și au aplicat un număr de 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.040 de lei, și 25 de avertismente verbale.