Senatoarea PSD Roxana Natalia Paţurcă a susţinut, la finele săptămânii trecute, prima conferinţă de presă în calitate de parlamentar. Aceasta a menţionat că la sfârşitul lunii martie va avea loc un proces în care Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi riscă să fie declasificat. “Legat de Spitalul Judeţean Călăraşi, mă informez zi de zi. Ştiu că sunt probleme legate de un management defectuos. Ştiu că problema cea mai mare cu care ne confruntăm acum este acel proces, care are loc la sfârşitul lunii martie, prin care noi, ca Spital Judeţean, riscăm în proporţie de 80% să fim declasificaţi. Până acum noi ne-am judecat pe speţă, şi nu pe fond. Dacă noi nu respectăm tot ce înseamnă condiţii pentru a rămâne la gradul III, riscăm să ajungem la gradul IV. Pe mine m-a interesat să înţeleg ce înseamnă această declasificare: tăieri de 20% din buget, reducerea numărului de personal, a numărului de paturi şi de gărzi. Noi PSD-ul, prin vocea domnului Dan Cristodor, am fost primii care am ridicat problema acestui spital. Pentru mine a rămas ca o temă nerezolvată şi cu siguranţă voi încerca pe cât posibil să mă implic astfel încât să nu ajungem la această declasificare”, a precizat senatoarea PSD Roxana Paţurcă. De asemenea, aceasta a mai spus că a încercat să identifice cauzele care au dus la problema declasificării Spitalului Judeţean. „Cea mai mare cauză pe care am observat-o împreună cu colegii mei din PSD a fost faptul că există un management defectuos. Niciun doctor, economist sau jurist nu va avea puterea să se impună până nu există un contract stabil în cadrul muncii pentru a-şi crea un plan de management viabil, şi nu pentru şase luni de zile. Fiecare manager care s-a perindat în judeţul Călăraşi a avut un contract cu o perioadă determinată de şase luni, timp în care nu putea să-şi creeze un program de management care să funcţioneze în judeţul nostru. Este păcat şi alarmant faptul că ştiu că există în Spitalul Judeţean Călăraşi investiţii privind aparatura medicală, investiţii pe care noi le vom pierde şi le-am adus degeaba dacă nu reuşim să menţinem şi numărul de gărzi. Tot o cauză a acestui management defectuos este pierderea de personal medical. Sunt foarte mulţi doctori care pleacă din judeţul Călăraşi către alte spitale care le oferă, în primul rând, stabilitate. Trebuie să li se pună managerilor anumiţi indicatori de performanţă. Am avut discuţii cu domnul ministru al Sănătaţii şi ştie toate probleme noastre. Mă informez, o mare parte din problemele spitalului le cunosc. Trebuie să găsim soluţii optime pentru ca spitalul să funcţioneze în parametri normali. Aceste soluţii le putem identifica prin discuţii comune cu liderii din Consiliul Judeţean, dar şi din Primărie”, a conchis senatoarea PSD.