E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.
Astfel, marţi, 18 mai, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial: în localitatea Săruleşti Sat, strada Titu Maiorescu, între orele 09:00 şi 17:00; în localitatea Dorobanţu, zona Moara Dorobanţu, în intervalul orar 09:00 – 17:00; în municipiul Olteniţa, străzile: Nicolae Bălcescu, Heliade Rădulescu, Mihai Bravu şi Mircea Eliade, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00. Tot marţi, va fi întrerupere totală în satul Darvari (comuna Tămădău Mare), între orele 09:00 şi 17:00; la Avicola Vasilaţi şi New Avirom, în intervalul orar 09:00 – 17:00; în oraşul Budeşti, la S.C. Dimar şi Admir Cons SRL, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00.
Miercuri, 19 mai, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial: în localitatea Borcea, zona Pietroiu, între orele 09:00 şi 17:00; în localitatea Sărulesti Sat, strada Fănuş Neagu, în intervalul orar 09:00 – 17:00; în municipiul Olteniţa, străzile: General Manu, Digului şi Cornişei, începând cu ora 10:00 şi până la ora 17:00. Tot miercuri, va fi întrerupere totală în localităţile: la Avicola Vasilaţi şi New Avirom, între orele 09:00 şi 17:00; în oraşul Budeşti, la S.C. Dimar şi Admir Cons SRL, în intervalul orar 09:00 – 17:00.
Joi, 20 mai, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial: în municipiul Olteniţa, străzile: Nicolae Bălcescu, Heliade Rădulescu, Mihai Bravu şi Mircea Eliade, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00; în localitatea Săruleşti Sat, strada Elena Farago, între orele 09:00 şi 17:00; în satul Arţari (comuna Ileana), strada Crizantemelor, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Tot joi, va fi întrerupere totală în
zona câmp Perişoru (PT 3186) şi la Avicola Vasilaţi şi New Avirom, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00.
Vineri, 21 mai, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial: în localitatea Sărulesti Sat, strada Titu Maiorescu, între orele 09:00 şi 17:00; în satul Arţari (comuna Ileana), strada Muşeţelului, în intervalul orar 09:00 – 17:00; în municipiul Olteniţa, străzile: Nicolae Bălcescu, Heliade Rădulescu, Mihai Bravu şi Mircea Eliade, începând cu ora 09:00 şi până la ora 17:00. Tot vineri, va fi întrerupere totală în localitatea Perişoru, zona câmp, între orele 09:00 şi 17:00.