Pompierii militari călărăşeni au salvat o mânză căzută într-o fântână de 15 metri, în comuna Ştefan Vodă

În data de 10 iunie 2021, ora 14:18, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Călărași au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Ștefan Vodă, într-o gospodărie cetăţenească de pe strada Soarelui, pentru salvarea unei mânze căzute într-o fântână dezafectată care avea o adâncime de aproximativ 15 metri.
Pompierii militari călărășeni au intervenit pentru extragerea animalului din respectiva fântână dezafectată neacoperită folosind autoscara și echipamentele de salvare, cu care au reușit să asigure și să extragă cabalina fară probleme deosebite.
Intervenţia pompierilor militari a durat aproximativ 60 de minute, mânza în vârstă de trei luni fiind redată proprietarului fără a suferi vreo vătămare.