Poliţiştii recomandă şoferilor să conducă prudent pe vreme rea

Poliția Română îi sfătuieşte pe cei care pornesc la drum, în această perioadă, să conducă prudent, să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, iar înaintea efectuării oricărei manevre rutiere să se asigure temeinic.
Pentru o călătorie sigură la întoarcerea din vacanța de iarnă şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, oamenii legii recomandă conducătorilor auto să se intereseze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.
La pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, şoferii sunt sfătuiţi să demareze uşor şi să accelereze progresiv.
Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să nu vireze şi să frâneze în acelaşi timp, să evite să acţioneze brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece pot derapa foarte uşor şi să utilizeze cu precădere frâna de motor.
Întotdeauna trebuie păstrată în mers o distanță suficientă față de partenerii de trafic, pentru a putea opri autoturismul în condiții de siguranță în caz că acest lucru este necesar.
Oamenii legii reamintesc că folosirea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
În afară de sancționarea cu amendă, polițiștii rutieri vor reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberând șoferului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Astfel conducătorii auto sunt sfătuiţi să-şi păstreze calmul, să nu uite de politeţea rutieră şi să nu blocheze intersecţiile.
De asemenea, poliţiştii le recomandă pietonilor să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic şi să traverseze drumurile numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.