Sâmbătă, 24 iulie a.c., au continuat acțiunile desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Călărași, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2.
Forțele de ordine au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 64 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, totodată, fiind legitimate 2.511 persoane.
Acțiunile au vizat și controlul mijloacelor de transport persoane, polițiștii verificând 398 astfel de autovehicule pentru a se asigura că sunt respectate regulile privind circulația pe drumurile publice, dar și măsurile de protecție sanitară.
Pentru neregulile descoperite, respectiv pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale.
IPJ Călărași transmite faptul că obiectivul urmărit în cadrul acțiunilor desfășurate este siguranța cetățenilor, iar activitățile pentru limitarea infectării cu noul coronavirus (COVID-19) și menținerea ordinii și liniștii publice vor continua, forțele de ordine fiind permanent la datorie, pe raza întregului județ.
De asemenea, autoritățile le reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.