Poliţiştii au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de minori și proxenetism

Marţi dimineață, polițiștii călărășeni, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au efectuat 17 percheziții, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de minori  și proxenetism.

Ieri dimineaţă, polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi, au efectuat 17 percheziții domiciliare, în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, la membrii unei grupări infracționale specializate în trafic de minori și proxenetism. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2016, membrii grupării s-ar fi implicat în recrutarea şi exploatarea sexuală a unor persoane minore şi majore din judeţul Călăraşi, în vederea obţinerii unor sume de bani şi altor avantaje. De asemenea, cei în cauză sunt cercetați și pentru mai multe furturi din societăți comerciale, având complici agenți de pază ai respectivelor firme. Polițiștii au pus în executare 15 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi, pentru audieri.