PNL va numi preşedintele şi cei doi vicepreședinți în Consiliul Județean Călărași

Partidul Naţional Liberal a câştigat majoritatea primăriilor din judeţul Călăraşi, la alegerile din data de 5 iunie 2016. Scorul bun obţinut de formaţiunea politică, la nivel judeţean, le va permite să numească atât preşedintele, cât şi cei doi vicepreşedinţi în Consiliul Judeţean Călăraşi. După aflarea rezultatelor finale, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu George Filipescu, a transmis un mesaj de mulţumire călărăşenilor: Dragi călărăşeni, alegerile locale de duminică s-au finalizat pentru noi cu câștigarea Primăriei Călărași și a altor 36 de primării din totalul de 55, precum și cu o majoritate de 16 consilieri județeni din cei 31, ceea ce ne dă posibilitatea ocupării funcțiilor de președinte și doi vicepreședinți în Consiliul Județean Călărași.Vă mulţumesc din suflet pentru votul pe care l-aţi dat candidaților PNL la funcțiile de primar, consilier local și consilier județean. În ciuda campaniei de dezbinare şi manipulare dusă de către unii dintre contracandidații noștri, aţi dovedit încă o dată că nu sunteţi puţini cei care nu mai puteţi fi nici minţiţi, nici manipulaţi. Şi pentru asta aveţi toată stima mea. Mulţumesc tuturor candidaților, conducătorilor organizațiilor locale și județene, consilierilor locali şi judeţeni, primarilor, parlamentarilor, simplilor membri de partid și militanţilor, pentru că împreună am format o echipă puternică ce a muncit eficient, făcând astfel încă o dată din PNL-ul călărășean un învingător”. Până la finele lunii se va stabili componenţa noului Consiliul Judeţean pentru mandatul 2016 – 2020.

alegeri