Noutăţi pentru Concursul de Rezidenţiat 2016

Concursul de Rezidențiat din acest an vine cu noutăți pentru absolvenții care îl promovează. O serie de specialități a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene.

Astfel, mai multe comisii de specialitate ale Ministerului Sănătății au solicitat armonizarea curiculelor de pregătire cu cele europene, ceea ce a dus la decizia de a reveni la duratele de pregătire avute anterior anului 2010 sau majorarea duratei de pregătire. În opinia specialiștilor, majorarea este susținută de faptul că și în celelalte țări ale Uniunii Europene există o tendință generală în acest sens, tendință agreată și de Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști.
Câteva dintre specialitățile la care crește durata rezidențiatului sunt: chirurgie toracică (de la cinci ani la şase ani), cardiologie (de la cinci ani la şase ani), endocrinologie (de la patru ani la cinci ani), gastroenterologie (de la patru ani la cinci ani), geriatrie şi gerontologie (de la patru ani la cinci ani).
Demersul Ministerului Sănătății de revizuire a duratelor de pregătire a fost susținut și de Colegiul Medicilor din România.
O altă noutate este înființarea specialităților care vizează patologia pediatrică. Astfel, au fost create noi specialități: cardiologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie și hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică. Curricula pentru acestor noi specialități este în curs de elaborare, având trunchi comun cu specialitatea pediatrie în primii ani.
Pentru medicina dentară s-a înființat, la solicitarea Colegiului Medicilor Dentiști din România, specialitatea de pedodonție, cu o durată de pregătire de trei ani.
Anul acesta, concursul de rezidențiat va avea loc în data de 20 noiembrie, în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, cu clasificare unică pe țară.