Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) spun că au acţionat în instanţă Ministerul Sănătăţii, contestând astfel declasificarea unităţii spitaliceşti la gradul IV. Preşedintele CJ Călăraşi, George Răducu Filipescu, a semnat ieri încetarea contractului de muncă încheiat cu managerul spitalului, Dan Romulus Şerban. Astfel, medicul şef al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, dr. Gheorghe Moldoveanu, a preluat şi atribuţiile de manager până la stabilirea unei noi conduceri interimare. Astăzi, ar trebui numit un nou manager, însă conducerea Consiliului Judeţean susţine că încă nu a găsit pe nimeni până în prezent. „În prezent nu reducem numărul de paturi. Bugetul spitalului a rămas acelaşi. Într-adevăr, la nivelul judeţului au fost tăiate opt paturi printr-un Ordin al Ministrului Sănătăţii emis în urmă cu două luni. Încă nu este clar la Ministerul Sănătăţii ce se întâmplă cu declasificarea sau reclasificarea spitalului. Noi am dat în judecată ministerul. Deocamdată aşteptăm termenul. Preşedintele George Răducu Filipescu a semnat astăzi (n.r. – ieri, 13 aprilie) încetarea contractului de muncă încheiat cu managerul spitalului. Spitalul este condus în prezent de medicul şef, dr. Gheorghe Moldoveanu. Mâine (n.r. – astăzi, 14 aprilie), trebuie să numim un nou manager interimar, însă nu am găsit pe nimeni până în prezent”, a declarat vicepreşedintele CJ Călăraşi, Marian Dinulescu. În legătură cu problema gărzilor de pe Secţia Pediatrie, Dinulescu spune că s-a rezolvat: „Avem trei medici pe Pediatrie: Cotic, Arghirescu şi Miron. Gărzi fac mai mulţi medici: Milotoi, Ghiţă, Ştefan şi Zamfir. Exista un ordin intern semnat de fostul manager, Dan Romulus Şerban, prin care erau excluşi din linia de gardă, conform dispoziţiei Ministerului Sănătăţii: dr Milotoi, dr. Ghiţă şi dr. Zamfir, însă acesta a fost anulat de dr. Moldoveanu, care a preluat şi atribuţiile de manager până la stabilirea unei noi conduceri interimare”.