Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, sensul către Capitală, între kilometrii 51 (localitatea Nicolae Bălcescu) și 36 (localitatea Fundulea) și între kilometrii 60 (localitatea Lehliu Gară) și 50 (localitatea Nicolae Bălcescu), se execută lucrări de reparații a suprafeței de rulare. Din acest motiv, astăzi, în intervalul orar 09:00 – 19:00, circulația rutieră este restricționată pe prima bandă.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum.