Noul an şcolar 2016 – 2017 a început ieri cu emoţii atât pentru elevii călărăşeni, cât şi pentru cadrele didactice ale acestora. Liceul “Danubius” din municipiul Călăraşi şi-a deschis porţile, primindu-şi elevii cu bucurie.
La manifestare au fost prezenţi părinţi, bunici, profesori, dar şi autorităţi ale administraţiei locale. Evenimentul a început cu intonarea imnului naţional al României, “Deşteaptă-te, române!”.
Directorul Liceului “Danubius”, Constantin Croitoru, le-a urat succes tuturor şi a declarat următoarele: “Dragi elevi, stimaţi părinţi, bunici, profesori ai liceului, şcoala noastră îşi redeschide porţile după o vacanţă binemeritată. Primăria Municipiului Călăraşi a sprijinit liceul nostru în foarte multe privinţe. Datorită acestui lucru, insituţia noastră arată aşa cum ne dorim”.
La festivitatea de deschidere a participat viceprimarul municipiului, Viorel Ivanciu, care a promis că terenul de sport din curtea liceului va fi asfaltat într-o lună. “Mulţumesc pentru invitaţie. Vă salut, vă doresc un an frumos, cât mai uşor. Cei mai frumoşi ani sunt cei din liceu. Sper să simţiţi lucrul acesta alături de cadrele didactice cărora le datoraţi tot ce veţi realiza în viaţă. Vă transmit saluturile domnului primar, Daniel Ştefan Drăgulin şi al celuilalt viceprimar, colegul meu, Dragoş Coman. Vă promitem că o să vă facem într-o lună de zile terenul acesta de sport, o să îl asfaltăm. Să aveţi un an aşa cum vi-l doriţi”, a spus Ivanciu.
Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi a fost prezent la festivitate, prin subcomisarul Dănuţ Fătu, care a ţinut să transmită un mesaj din partea Poliţiei Române: “Prima zi de școală ne oferă nouă, celor cu uniforma bleumarin, prilejul cel mai potrivit de a vă asigura că Poliţia Română este alături de voi, în slujba dumneavoastră, gata să intervină ori de câte ori va fi nevoie. Poliţiști, profesori, părinţi, elevi, începem împreună un nou an școlar în care vă garantăm sprijinul nostru în rezolvarea problemelor cu care vă confruntaţi. Dragi elevi, misiunea noastră este să vă protejăm şi să vă ajutăm de fiecare dată când ne veţi solicita, iar împreună vom găsi cele mai bune soluţii. Pentru conduita voastră corectă nu veţi primi note, dar vă veţi proteja în lumea reală şi veţi oferi valoare lucrurilor şi oamenilor. Stimaţi părinţi, pentru siguranța copiilor, trebuie să le fiţi aproape, să-i înţelegeţi şi să-i îndrumaţi în pregătirea lor pentru viaţă, pe căile cele mai corecte, lipsite de riscuri şi vulnerabilităţi. Distinși profesori, pentru noi, Poliţia Română, siguranţa elevilor şi a dumneavoastră constituie o prioritate în activitatea noastră de zi cu zi. Dorim ca nimic să nu perturbe drumul pe care aţi pornit pentru atingerea obiectivelor stabilite în activitatea şcolară. În încheiere, vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de colaborare, vom continua să fim partenerii dumneavoastră, astfel încât eforturile noastre şi ale tuturor să conducă la un singur rezultat – o copilărie liniştită, cu reuşite, care să pună bazele unui viitor frumos. Un an școlar în siguranță!”.
Pentru ca acest an şcolar să fie bogat în activităţi şi să funcţioneze totul extrem de bine, preoţii Ionuţ Nemţeanu şi Dorin Pavel au oficiat o slujbă religioasă prin care au binecuvântat liceul.