La Garda de Intervenţie Borcea, plutonierul adjutant şef Florin Petre a ieșit la pensie în aplauzele colegilor de tură

După ce mulți ani la rând a servit patria cu devotament, curaj și credință sub semnul armei pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, în data de 2 decembrie 2021, plutonierul adjutant şef Petre Florin a ieșit la pensie, fiind felicitat de către toţi colegii lui de tură şi de către reprezentanţii comenzii unităţii.

Într-o atmosferă plină de emoție, pe platoul din faţa Gărzii de Intervenţie Borcea, pompierii s-au despărțit în data de 2 decembrie 2021 de unul dintre camarazii lor de arme, plutonier adjutant şef Florin Petre, care a deţinut funcţia de conducător autospeciale în cadrul Gărzii de Interevenţie nr. 2 Borcea.

Colegul nostru plutonier adjutant șef Florin Petre, după o lungă activitate depusă în slujba țării, se retrage pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie liniștită alături de cei dragi. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei al județului Călărași l-au felicitat pe subofiţerul aflat în pragul pensionării, căruia i-au mulțumit pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cadrul unității noastre şi desigur i-au urat să se bucure de multă sănătate și de viață lungă. La ceas de pensionare, colegul nostru a primit o diplomă de apreciere, o plachetă onorifică din partea reprezentanţilor comenzii unităţii, dar şi mici daruri din partea colegilor de tură. Și noi, colegii din cadrul ISUCălărași îi dorim celui mai tânăr pensionar al nostru să aibă parte de multă sănătate şi pensie lungă cu bucurii alături de cei dragi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, plutonier adjutant şef  Ştefan-Ovidiu Tătăranu.