În ultimele două săptămâni, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat 382 de percheziții și au pus în aplicare 105 mandate de aducere. Față de 94 de persoane au fost dispuse măsuri privative de libertate.
În perioada 20 – 31 martie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 382 de percheziții domiciliare și au pus în aplicare 105 mandate de aducere. În cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost dispuse măsuri privative de libertate față de 94 de persoane, dintre care 33 au fost reținute, cinci arestate preventiv, iar 56 au fost plasate sub control judiciar. De asemenea, au fost instituite măsuri asiguratorii ori s-a dispus măsura indisponibilizării asupra a cinci maşini electrice de injectat tutun, 13 maşini de tocat tutun, 33.300 de tuburi goale de ţigarete, 256 de kilograme de fructe, 4.619 kilograme de legume, 65 de kilograme de carne, 170 de kilograme de peşte, 1,7 kilograme de icre, 518.298 de ţigarete, 752,57 de kilograme de tutun, 1.155 de fire de flori, 140 de kilograme de legume, 34 de metri cubi de material lemnos, 6.357 de lei, 1.000 de kilograme de deşeuri metalice și 837 de produse de panificaţie. Totodată, au fost aplicate 257 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 743.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de peste 47.000 de lei.
Percheziţii în judeţul Călăraşi, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor
La data de 27 martie a.c., poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectuat 33 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa şi Călăraşi, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul comerţului cu materiale textile. Activitățile s-au desfășurat la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptelor, precum și la sediile sociale, spaţiile de producere și punctele de lucru ale agenților economici vizați. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013, reprezentanţii a cinci societăţi comerciale ar fi înregistrat în evidenţa contabilă şi ar fi declarat organelor competente achiziţii fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Activitatea infracţională ar fi constat în producţia/importul de produse textile la preţuri subevaluate, produse care ulterior ar fi fost valorificate la preţul pieţei în complexuri comerciale din Bucureşti şi din alte judeţe din ţară. Sumele aferente tranzacţiilor nereale ar fi fost transferate în conturile a şapte firme care prezentau un comportament de tip „fantomă”, iar ulterior ar fi fost retrase în numerar şi restituite reprezentanţilor societăţilor care ar fi alimentat conturile. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe înscrisuri contabile şi extracontabile, acte de proprietate şi carduri bancare. De asemenea, au fost indisponibilizați 23.000 de lei şi un fond de marfă în valoare de peste 350.000 de lei, urmând a fi dispuse măsuri asigurătorii asupra fabricii de confecţii şi asupra a şase imobile, până la acoperirea în totalitate a prejudiciului cauzat bugetului de stat, estimat la 11.500.000 de lei. 18 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 5, pentru audieri. Față de opt persoane a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. (foto: gazetadecluj.ro)