Un puternic incendiu a izbucnit ieri, 16 iunie, într-o gospodărie situată vizavi de Primăria Municipiului Călăraşi. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost solicitaţi să intervină, în jurul orei 09:35, pe strada Bucureşti, pentru stingerea unui incendiu ce cuprinsese două anexe gospodăreşti ce aparţineau Antoniei T. La această intervenţie s-au deplasat două autospeciale de stingere şi un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat intenţionat de o persoană necunoscută. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu violenţă la acoperişul anexelor pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi. Cele două încăperi erau pline cu materialele lemnoase şi obiecte din plastic. Pompierilor le-a luat o oră şi 45 de minute pentru a stinge incendiul în limitele găsite, evitând astfel riscul de propagare la trei locuinţe şi un spaţiu comercial, aflate în imediata vecinătate. Pagubele înregistrate au fost evaluate la suma de aproximativ 5.000 de lei, iar valoarea bunurilor salvate a fost de 500.000 de lei. Nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului.