La data de 14 septembrie 2021, în jurul orei 02.50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați cu privire la faptul că la o sală de jocuri din municipiul Călărași a fost agresată o persoană.
În fapt, un tânăr în vârstă de 22 de ani, pe fondul unui conflict spontan, a fost agresat fizic de persoane necunoscute.
Cercetările desfășurate de polițiști au condus la identificarea persoanelor în cauză, fiind trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, din municipiul Călărași.
În urma probatoriului administrat, la data de 30 septembrie 2021, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore.
Totodată, cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că unul dintre cei trei tineri este căutat de autoritățile din Italia pentru a participa la o procedură judiciară, motiv pentru care polițiștii au efectuat demersurile legale în acest sens.